Dezastruosul management practicat de către Cătălin Rădulescu – viceprimar și Daniela Popa – director economic, în cadrul proiectului de reabilitare a șoselei de centură a Municipiului Târgoviște se va finaliza, de această dată, cu o inevitabilă vizită a OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă – The European Anti-Fraud Office), în luna februarie 2019.
Cum, de obicei, astfel de vizite s-au soldat, în 100% din cazuri, cu corecții fabuloase, ne așteptam ca, și de această dată, să se repete povestea. În fapt, expertiza folosită de către Daniela Popa la întocmirea documentației tehnice în ceea ce privește restul de executat pe centura Municipiului Târgoviște ascunde milioane de lei plătiți din fonduri europene pentru lucrări care, în teren, nu există! Se pare că OLAF cunoaște, în acest moment, toate neconformitățile expertizei.
Atenționați în timpul ședințelor de lucru despre aceste probleme, atât Cătălin Rădulescu cât și Marele Manager de Proiect, Daniela Popa, au răspuns sec de fiecare dată: Să răspundă expertul!
Se poate ca expertul să răspundă, dar, de această dată, vor răspunde și mentorii lui!
Un management catastrofal și 2 persoane publice pentru care acest proiect a reprezentat o căciulă mult prea mare.
În cazul în care Raportul OLAF va impune corecții mai mari de 4 milioane de euro, putem concluziona că Primăria Târgoviște a fost dusă în faliment de către Cătălin Rădulescu și Daniela Popa!
Pe de altă parte, viceprimarul Târgoviștei a devenit, mai nou, Mare Combinator Politic, care se laudă cu o relație deosebită pe care o are cu Ministrul Rovana Plumb, noul președinte interimar PSD Dâmbovița. Potrivit unor surse, Cătălin Rădulescu se laudă peste tot că el face lista cu noul BPJ al PSD Dâmbovița și că nu-l mai susține pe primarul Cristi Stan, pentru că “n-are cu cine!”
Și oare al cui este bolidul de lux (Jeep Touareg!) cu care se tot plimba prin oraș, în disprețul târgoviștenilor?! Că nu e trecut în Declarația de Avere!
Leave a Reply