După cum știți, am fost exclus din PSD (pentru delict de opinie). Consecința imediată a fost revocarea și din funcția de vicepreședinte al Senatului României. Câteva gânduri:
A fost o onoare pentru mine să fac parte din conducerea Camerei Superioare, o instituție care a dovedit, nu de puține ori, că nu și-a uitat rolul pe care Alexandru Ioan Cuza i l-a conferit atunci când a instituit o nouă Cameră parlamentară (alături de Adunarea Deputaților) – acela de corp ponderator, factor de echilibru.
Voi acționa în continuare ca parlamentar independent, până când voi parcurge toate căile statutare și judiciare necesare reîntoarcerii în Partidul Social Democrat. Voi fi la fel de bătăios și responsabil și voi susține toate inițiativele pentru care am luptat în campania din 2016. Toate proiectele județului și tot programul #Dâmbovița2025 vor fi prioritare în acțiunile viitoare. Rămân același Adrian Țuțuianu dedicat cauzelor comunității, dedicat OAMENILOR.
Adrian Țuțuianu- senator independent


Leave a Reply