December 13, 2018
News Ticker

Senatorul independent Adrian Țuțuianu contestă în instanță decizia de excludere din PSD


Senatorul independent Adrian Țuțuianu, ex Președinte PSD Dâmbovița, contestă în instanța decizia Comitetului Executiv Național al Partidului Social Democrat de excludere a sa din partid.

“Sigur că mă aflu într-o situație personală dificilă. Excluderea din PSD înseamnă punerea între paranteze a 20 de ani de muncă în Partidul Social Democrat, în viața politică județeană și națională, la care nu am de gând să renunț foarte ușor. De aceea, vreau să vă informez, mai întâi de toate, că, deși suntem la 11-12 zile de data aplicării sancțiunii, nici până astăzi, Hotărârea Comitetului Executiv Național nu mi-a fost comunicată nici mie, nici Organizației Județene. De asemenea, nu a fost comunicată nici hotărârea privind desemnarea unui președinte interimar. A doua chestiune, dat fiind refuzul de a comunica aceste hotărâri, am decis și am promovat contestația împotriva hotărârii, așa cum ea este cunoscută în spațiul public, urmând ca eventuale adăugiri să aduc la această contestație dacă cineva, vreodată, va binevoi să-mi comunice hotărârea. În al treilea rând, am înregistrat la Tribunalul Dâmbovița o cerere de suspendare a executării Hotărârii CEx din data de 5 noiembrie 2018, hotărâre prin care s-a dispus excluderea subsemnatului. Am cerut, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea acestei hotărâri până la pronunțarea unei hotărâri definitive în dosarul de fond, care are ca obiect cererea de anulare a Hotărârii CEx.“, a mărturisit senatorul independent Adrian Țuțuianu.

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.