November 10, 2026
News Ticker

Asociația The Social Incubator! Program intensiv la DGASPC Dâmbovița

În perioada 5-7 noiembrie 2018, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița (DGASPC Dâmbovița), s-a desfășurat un program intensiv de formare, susținut de specialiști din cadrul Asociației “The Social Incubator”, la care au participat 21 tineri beneficiari de măsură de protecție specială.

Acțiunea face parte din activitățile Programului “La TINEri este Puterea”, parte a inițiativei Youth Empowered. Programul a fost lansat la nivel național de Grupul Coca-Cola HBC România și implementat de Asociația “The Social Incubator”, având ca obiectiv creșterea șanselor tinerilor defavorizați, cu vârste cuprinse între 18-25 ani, care nu au promovat examenul de Bacalaureat, nu sunt angajați și nu sunt înscriși într-o altă formă de educație non-formală.

Astfel, în baza contractului de colaborare încheiat între DGASPC Dâmbovița și Asociația “The Social Incubator”, într-o primă etapă, timp de 3 zile, tinerii au beneficiat de formare și consiliere vocațională specializată și personalizată, în vederea dezvoltării abilităților de viață și antreprenoriat.

Sesiunile de formare s-au derulat interactiv, metodologia fiind axată pe metode participative de educație non-formală, în scopul dezvoltării competențelor tinerilor din categorii vulnerabile și facilitarea integrării acestora pe piața muncii.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL