Având în vedere modificările art.33 din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, introduse prin Legea nr.79/2018, cu privire la obligativitatea instituțiilor/autorităților publice de a transmite datele privind veniturile salariale ale personalului din subordine, Ministrul muncii și justiției sociale a emis Ordinul nr. 2169/20182169/2018 publicat în Monitorul Oficial nr.877/17.10.2018, prin care a fost aprobată Metodologia de transmitere a datelor privind veniturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice.
Datele cu privire la drepturile salariale de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice vor fi transmise anual de instituțiile/autoritățile publice prin intermediul formularului L153, în perioada 1octombrie – 30 octombrie, pentru datele salariale aferente lunii septembrie.
Instituțiile/Autoritățile publice pot obține informații necesare pentru completarea formularului L153, consultând fișierul în format electronic numit „Ghidul_cu_instrucțiunile_de_completare_a_formularului_L153”, în format PDF, existent pe pagina de internet www.anaf.ro la secțiunea „Descărcare declarații”, precum și pe pagina de internet www.mmuncii.gov.ro la secțiunea „Formular L153”.
Totodată Ministerul Muncii și Justiției Sociale va asigura asistență de specialitate la completarea formularului L153 prin punerea la dispoziție celor interesați a numărului de telefon 021/307.20.59.
Precizăm că, nerespectarea obligației de depunere a formularului L153 atrage răspunderea contravențională a conducătorului autorității sau instituției publice în cauză și se sancționează cu amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 lei.


Leave a Reply