September 19, 2019
News Ticker

Tunde KIlin, mesaj de luptă înainte de Sepsi Sf. Gheorghe – CSM Târgoviște: “Să ne ridicăm la nivelul campioanei României!”

Debut aspru pentru CSM Târgoviște la revenirea în prima grupă valorică a baschetului feminin românesc, chiar pe terenul campioanei Sepsi. Dar și un meci special pentru Tunde Kilin (26 de ani), un coordonator care a câștigat trofee la Sf. Gheorghe în ultimii patru ani petrecuți acolo. O perioadă frumoasă, dar și grea, ca a doua opțiune pe post, motiv pentru clujeancă să opteze pentru o nouă provocare, la Târgoviște. Tunde a mai evoluat pentru Danzio Timișoara, Olimpia București, Sportul Studențesc sau Universitatea Cluj și este jucătoare de lot național.

Sepsi Sf. Gheorghe – CSM Târgoviște e primul șoc al campionatului, programat pentru sâmbătă, de la ora 19.00.

Tunde, cum te simți la Târgoviște?

– Am ajuns de aproximativ o lună aici și sunt foarte bine. Am simțit nevoia să aleg o echipă, unde să le pot ajuta pe fete, dar să mă ajut și pe mine. Să pun pe teren tot ce am învățat în ultimii ani, să mă simt super bine în joc și să nu mai fiu stresată.

Care este în opinia ta obiectivul realist al echipei, cu lotul actual?

– Nu pot să vă spun exact. Eu văd echipa bună, muncitoare, iar fetele tinere trebuie să învețe cum să lupte mai mult. Ele știu munca de la domnul antrenor Cătălin Tănase, au lucrat împreună de la junioare, însă acum vor simți pe pielea lor cum e să joace cu echipe tari.

De ce ai plecat de la campioana Sepsi Sf. Gheorghe, unde ai câștigat trei titluri naționale, pentru a veni la Târgoviște, o echipă nou promovată în prima grupă valorică?

– Am stat patru sezoane la Sf. Gheorghe și mi-a plăcut foarte mult să fiu acolo, dar s-a terminat o etapă. S-a schimbat toată structura echipei, au rămas doar două jucătoare din anii trecuți, pur și simplu așa s-a întâmplat să plec de acolo.

Sâmbătă te întorci la Sf. Gheorghe, însă ca adversar, jucând pentru CSM Târgoviște. Sunt emoții speciale?

– Emoții speciale cred că vor fi mereu pe terenul lui Sepsi, din cauza fanilor, însă pentru mine nu există o rivalitate. Astăzi joc aici, mâine joc acolo, rivalitate probabil că este între orașe, între suporteri. Pe mine nu mă interesează cine-și ține râcă, fiecare aplaudă pentru cine dorește.

Nu simți o motivație suplimentară, ținând cont că vei juca împotriva fostei echipe?

– Nu neapărat, doar vrem să jucăm noi un meci bun, să demonstrăm că putem să ne ridicăm la nivelul campioanei României.

Ce ți-ai mai dori în plan sportiv?

– Deocamdată mintea mea este într-o pauză, nu pot să zic că voi ajunge să joc la un nivel foarte înalt. Muncesc în continuare și mi-aș dori să mai pot juca în Euro Cup.

Cum e la baschet 3×3?

– Este mult mai rapid totul și parcă mai competitiv. Ai impresia că e box pe teren, nu baschet. Știam ce fete au fost convocate pentru Europene, iar eu am mers mai mult să le ajut și să fiu alături de ele.

Ce pasiuni ai?

– Mai nou, citesc mult, chiar dacă nu-mi plăcea deloc când eram mai mică. Mama m-a îndemnat întodeauna să citesc, dar nu am ascultat-o. Acum, însă, am început să citesc și să desenez, să-mi pun sentimentele pe foaie.

Ce îți place să citești?

– Acum citesc o carte în engleză scrisă de Sarah Knight, pe care am găsit-o din întâmplare pe internet. Se numește „The life changing magic of not giving a f**k” și îmi place mesajul transmis, de a nu-ți păsa de părerea lumii și de a merge pe drumul tău.

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.