December 12, 2018
News Ticker

Box – CS Târgoviște! George Marin va reprezenta România la Campionatul European


Boxul aduce noi motive de bucurie la CS Târgoviște! Proaspătul campion național George Marin va reprezenta România la Campionatul European pentru juniori, ce va avea loc în Rusia, în perioada 8-17 octombrie.  Pentru a se prezenta cât mai bine la turneul continental pugilistul clubului nostru se antrenează în această perioadă la Brăila alături de componenții lotului național. George va rămâne în cantonamentul brăilean până pe 7 octombrie după care va merge în Rusia. De asemenea, până la startul stagiului de pregătire de la Brăila, boxerul târgoviștean a participat la un turneu desfășurat în Ucraina. Pugilistul târgoviștean a susținut în cadrul acestuia două meciuri împotriva unor adversari din țara vecină, la capătul cărora a înregistrat o victorie și un rezultat de egalitate. George va reprezenta România la Campionatul European de juniori la categoria 60 de kilograme, iar ca obiectiv și-a propus urcarea pe podium. “Îmi doresc să cuceresc o medalie cât mai strălucitoare. Sunt hotărât să dau totul în ring. Antrenamentele desfășurate la Brăila sunt solicitante, dar în același timp extrem de folositoare. Cu multă ambiție și devotament depuse sunt încrezător că pot obține un rezultat bun la Campionatul European”, ne-a precizat George Marin după finalizarea unui antrenament istovitor în cantonamentul de la Brăila. Pugilistul clubului nostru a devenit campion al României în al doilea week-end din septembrie când a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Naționalele de juniori.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.