ASFC Pucioasa, noua grupare antrenată de Cristi Balașa și Cosmin Lunescu, a înregistrat prima victorie la primul meci oficial pe teren propriu. În runda secundă a Seriei a 3-a a Ligii a 3-a, ASFC Pucioasa s-a impus cu scorul de 3-1 în fața formației ACSO Filiași, urmare a reușitelor lui Iamandache (min.5), Letu (min.53) și Nedelea (min.77), respectiv Albastroiu (min.86).
Cealaltă echipă dâmbovițeană din Liga a 3-a, CSM Flacără Moreni, a remizat în fața propriilor suporteri, 1-1, cu Turris Oltul Tr. Măgurele, marcatori Ionuț Ilie (min.8), respectiv Marian Constantinescu (min.64).
În clasament, ASFC Pucioasa ocupă locul 6, acumulând 3 puncte după 2 etape, iar CSM Flacăra Moreni se situează pe locul 13, cu 1 punct.
În etapa următoare, Universitatea Craiova 1948 – ASFC Pucioasa și AFCM Alexandria – CSM Flacăra Moreni.


Leave a Reply