March 22, 2025
News Ticker

DSP Dâmbovița! 3 Cazuri de infecție cu virusul West Nile

În contextul epidemiologic actual, când la nivel naţional au fost înregistrate 117 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de virusul West Nile, în judeţul Dâmboviţa, de la debutul sezonului cald au fost confirmate 3 cazuri  de infecţie cu virusul West Nile, din care un caz decedat, iar  pentru încă o suspiciune, analizele sunt în lucru.

Pacientul decedat era de sex masculin, în vârstă de 86 de ani, domiciliat în mediul rural şi care prezenta multiple comorbidităţi. A fost internat pe data de 12 august 2018 la Spitalul Universitar Bucureşti cu diagnosticul de Sindrom confuzional în observaţie etiologică, iar în data de 13 august, la cererea aparţinătorilor a fost externat, decesul survenind la domiciliu în data de 15 august 2018. Rezultatul probei LCR transmis instituţiei noastre de către Institutul Cantacuzino Bucureşti a confirmat şi diagnosticul de infecţie cu virusul West Nile.

Informăm populaţia că infecţia cu virusul West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepăturile ţânţarilor şi reamintim autorităţilor administraţiei publice locale că trebuie să intensifice măsurile de dezinsecţie pentru a preântâmpina răspândirea acestei boli.

In circa 80% din cazuri persoanele infectate nu prezintă simptome, dar în situaţia în care apar durerile musculare, febra, durerile de cap intense, erupţiile cutanate, rigiditatea gâtului, sensibilitatea la lumină, convulsiile, frisoanele, oboseala cronică, este necesară consultarea de urgenţă a unui medic.

Pentru a preveni astfel de imbolnaviri, recomandăm populaţiei următoarele:

  • evitaţi înţepăturile ţânţarilor purtând haine cu mâneci lungi, pantaloni lungi şi utilizati substanţe adecvate pentru protecţia împotriva ţânţarilor;
  • limitarea deplasărilor în zonele cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri,ape stătătoare);
  • desecarea bălţilor aflate în proximitatea gospodăriilor ;
  • montarea de plase împotriva insectelor;

Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a informat administraţia locală de pe întreg cuprinsul judeţului cu privire la obligativitatea revizuirii planului anual de combatere a ţânţarilor şi de a desfăşura sistematic acţiuni de dezinsecţie.

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1