Când am distribuit pamfletul regretatului Sorin Avram nu mi-am imaginat impactul pe care îl va avea gestul meu. Textul circulă din februarie 2017 în mediul online și eu însumi l-am mai distribuit. L-am redescoperit într-un moment de insomnie și m-a fermecat din punct de vedere estetic (a propos, de estetica urâtului vor fi auzit cei care m-au blamat atât?). Recunosc că mesajul textului rezonează și cu concepțiile mele de viață. Vreau să trăiesc în țara mea alături de copiii și nepoții mei. Vreau să știu că aceia care ne conduc sunt în slujba noastră și nu noi în slujba lor! Ca profesor, nu mai vreau să plâng în fiecare zi de mila acelor copii „abandonați” de către părinți în grija te miri cui, având credința iluzorie că, asigurându-le o situație materială decentă prin munca în străinătate, le creează un viitor! Nu, dragi părinți… acești copii sunt mutilați sufletește, dorul de dumneavoastră le va lăsa sechele pe viață. Nici a-i lua cu dumneavoastră nu este cea mai bună soluție: vor fi niște expați tratați probabil ca atare de către cetățenii țărilor gazdă. Soluția este una simplă. Să ne luăm țara înapoi. Sper ca toți aceia care nu au votat din diverse motive, o vor face! Niciun sacrificiu nu este prea mare pentru exercitarea acestui drept. Chiar dacă vor da o lege electorală care să îngrădească dreptul la vot al diasporei, veniți acasă. Cred că s-ar bucura puterea să aibă vizite cât mai dese din partea dumneavoastră! Nu avem cu cine vota? Găsim! Ne dezamăgesc cei pe care i-am votat? Nu-i nimic, după 4 ani îi dăm jos!
Decizia demisiei nu a fost luată cu gândul la adversarii politici, care sunt sigur că nu vor găsi nicio satisfacție în ea, ci a fost luată cu gândul la elevii mei. Elevii trebuie să învețe lecția demnității, care presupune în egală măsură să recunoști și să îți asumi atunci când greșești, dar și să iei atitudine atunci când țara este guvernată de analfabeți funcțional sau de infractori.
În 1992 Regele Mihai a venit în România cu ocazia Sfintelor Paști, dar a plecat după numai trei zile. Își dăduse cuvântul potentaților de atunci, comuniști din eșaloanele inferioare care acaparaseră puterea și care au creat ceea ce astăzi este PSD-ul, că va pleca din țară după numai trei zile. Deși un milion de oameni îi cereau să rămână, a ales să își respecte cuvântul dat și să părăsească țara. Cu toate că pe moment părea învins, câțiva ani mai târziu atât națiunea română, cât și adversarii săi au fost nevoiți să îi recunoască meritele și să îl respecte.
Am amintit acest episod pentru a ilustra importanța capitală a cuvântului dat. Dacă Regele Mihai și-a ținut cuvântul, deși avea tot dreptul legal și moral să rămână în țara sa natală, cu atât mai mult eu, care sunt un cetățean de rând și care „a comis” o greșeală de comunicare, mi-am ținut cuvântul și mi-am înaintat demisia.
În ultimele două zile am primit sute de mesaje de încurajare pe Facebook, de la prieteni și de la necunoscuți, îndemnându-mă să nu îmi dau demisia, sau cel puțin nu înainte ca membrii puterii politice actuale, care au comis gafe impardonabile sau au condamnări penale, să își dea ei înșiși demisia. Sunt sigur că toate aceste gânduri au pornit din dorința sinceră de a nu capitula în fața unei puteri corupte moral. Dar dincolo de toate, experiența Regelui Mihai arată că pe termen lung este mai bine să îți respecți cuvântul, decât să nu îl respecți.
Așadar, chiar dacă nu voi mai ocupa funcția de director de școală, îmi voi exprima public în continuare dezacordul cu această putere coruptă, și cu altele viitoare dacă ar încerca să aplice aceleași metode. De asemenea îi invit pe toți părinții să ia atitudine și să își învețe copiii să ia atitudine atunci când vor fi adulți, pentru că într-o țară condusă de corupție și analfabetism funcțional ei nu au viitor.
Protestul de stradă nonviolent sau pamfletul sunt metode legale și morale pe care cetățenii le au la îndemână pentru a se exprima. Sigur că exprimarea vulgară nu este de dorit într-o societate civilizată, așa cum nu este de dorit nici ca abuzurile puterii să creeze atâta tensiune în societate încât aceasta să recurgă la metode de comunicare vulgare, sau, în cazuri și mai extreme, la violență.
George Badea
Leave a Reply