October 17, 2018
News Ticker

Apelul liderului ALDE Dâmbovița, Ionel Petre: “Implică – te pentru salvarea de la ruină a turismului montan!”


În urma dezbaterii publice de la Runcu, județul Dâmbovița, din data de 6 iulie 2018, cu tema „Cabana Leaota – E voie la turism!”, la care au participat autorități locale și judetene, specialiști de mediu, oameni de afaceri si reprezentanți ai massmediei,  Asociația “OM PE MUNTE” a obținut o concesie din partea proprietarului S.C. WILDLAND S.R.L, reprezentat de domnul Christoph Promberger în calitate de administrator și director executiv al Fundației Conservation Carpathia.

Astfel, în perioada 16 iulie 2018 – 31 august 2018 Asociația “OM PE MUNTE” are voie  să intre pe proprietatea S.C. WILDLAND S.R.L pentru a desfășura o activitate de salubrizare a cabanei.

Totodată s-a primit acordul pentru a face o evaluare în vederea executării unor reparații de consolidare și conservare a construcției. În baza raportului întocmit de specialiști se va întocmi un plan general pentru salvarea Cabanei Leaota. Viziunea pe termen lung a Asociației “OM PE MUNTE” este aceea de a transforma Cabana Leaota într-o destinație eco-turistică, acolo unde cultura locală și tradițiile se împletesc armonios cu sălbăticia locului.

În calitate de moderator al dezbaterii publice îmi exprim recunoștința față de participanți și mă bucur că împreună am reusit să rupem barierele și să găsim soluții în ceea ce privește destinul Cabanei Leaota.

Am observat, în timpul acestei întâlniri, determinare și dorință de implicare. De aceea, fac un apel public către participanți, reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum și oameni de afaceri: să nu ne oprim aici!

În calitate de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate și președinte al filialei ALDE Dâmbovița, vă invit să ne implicăm împreună alături de voluntari, în perioada 28-29 iulie 2018, pentru ca povestea Cabanei Leaota să poată fi dusă mai departe!

Președinte ALDE Dâmbovița

Ionel PETRE

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.