July 23, 2018
News Ticker

Campionatul Național al Cadeților la Inot, la Târgoviște! Află programul, probele și punctajul

457 de sportivi (279 băieți și 178 fete) cu vârsta de 12, 13 și 14 ani, care au îndeplinit baremul de participare la etapele regionale (zonale) de calificare, vor concura vreme de patru zile (12-15 iulie) la Complexul Turistic de Natație Târgoviște, în cadrul Campionatului Național al Cadeților. Probele se desfășoară după sistemul seriilor contracronometru și vor fi punctați doar primii 8 clasați (9, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1 puncte), punctajul pentru ștafetă fiind dublu. Clasamentele se realizează individual și pe ștafetă, pe ani de naștere, probe și sexe. Pe echipe, ierarhia se stabilește prin cumularea punctelor obținute de sportivi în probele individuale și ștafete. Se vor înota probe de liber (50m, 100m, 200m, 400m, 800m, 1.500m), spate (100m, 200m), bras (100m, 200m), fluture (50m, 100 m, 200m), mixt (200m, 400m), dar și ștafetă (4x100m liber, 4x100m mixt).

Programul concursului

Miercuri, 11 iulie

Ora 16.00 – 19.00: Antrenamente cluburi participante

Ora 18.30: Ședință tehnică

Joi, 12 iulie

Ora 9.00: Ședință arbitri

Ora 9.30: Reuniunea I

Ora 16.45: Festivitate de dechidere

Ora 17.00: Reuniunea II

Vineri, 13 iulie

Ora 9.30: Reuniunea III

Ora 17.00: Reuniunea IV

Sâmbătă, 14 iulie

Ora 9.30: Reuniunea V

Ora 17.00: Reuniunea VI

Duminică, 15 iulie

Ora 9.30: Reuniunea VII

Ora 17.00: Reuniunea VIII

Sursa – complexturisticnatatietargoviste.ro

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1