September 20, 2018
News Ticker

Crucea Roșie Română! 6 paturi noi și 356 cearceafuri, donații catre Secția Neonatologie a Spitalului Orășenesc Găești


Astăzi, voluntarii Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița au distribuit 6 paturi nou nascuți și 356 cearceafuri către secția neonatologie a Spitalului Orășenesc Găești.

București, 10 iulie 2018: Campania ,,Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”, desfășurată în cadrul parteneriatului dintre Procter&Gamble, PROFI și Crucea Roșie Română, s-a finalizat prin dotarea a 48 de maternități de stat din România cu 128 de pătuțuri noi și 10.450 de lenjerii de pat. Proiectul a debutat în luna iunie 2017, și a avut loc în două etape, menite să le ofere nou-născuților confortul necesar în primele zile de viață.

„Inițiativa pe care o derulăm cu sprjinul P&G și PROFI nu doar că le oferă bebelușilor un bun-venit confortabil pe lume, ci stimulează și spiritul civic, încurajându-i pe oameni să se implice în viața comunității”,  a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.

Etapa a doua a campaniei, desfășurată în perioada aprilie – iunie 2018 în magazinele PROFI, le-a adus bebelușilor 48 de pătuțuri noi și 2.850 lenjerii de pat. Această continuare vine după succesul înregistrat de prima etapă, derulată din iunie până în septembrie 2017, când peste 80 de pătuțuri noi și 7.600 de lenjerii de pat au fost donate către 41 de maternități din țară. Cu sprijinul renumelui brandurilor sale – Ariel, Lenor și Pampers – P&G a dedicat resurse importante pentru ca această campanie să le ofere condiții îmbunătățite bebelușilor din cât mai multe localități din țară, în momentul venirii pe lume. Fondurile programului au fost colectate din vânzarea celor trei produse din toate magazinele PROFI participante la campanie. Identificarea nevoilor imediate din maternitățile de stat a fost făcută cu sprijinul Crucii Roșii Române și al voluntarilor organizației.

Aceasta este cea mai bună dovadă că atunci când branduri puternice, ONG-uri și retaileri își unesc forțele, pot avea un impact pozitiv în comunități și pot fi o forță a binelui, o forță pentru dezvoltare. ,,Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”, campania semnată de P&G, PROFI și Crucea Roșie Română, își pune amprenta asupra etapei în care cei mai mici membri ai comunității se alătură acesteia și le urează un călduros bun venit pe lume.

Despre Procter&Gamble

P&G deservește clienți din întreaga lume având unul dintre cele mai puternice portofolii de mărci importante, de calitate şi de încredere, precum Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Fairy®, Gillette®, head&shoulders®, Lenor®, Oral-B®, Pampers®, Pantene®, Tide®. Comunitatea P&G cuprinde operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume. Vizitați site-ul pentru ultimele știri și informații despre P&G și mărcile sale.

Despre PROFI

Prin magazine prezente în peste 400 de localități și cu mai mult de 14.000 de angajați, PROFI (www.profi.ro) este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România și se implică social pe multiple planuri pentru a veni în sprijinul copiilor.

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistența umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm contactați:

Procter & Gamble

George Carpov, Company Communications Manager SEE North & Central

carpov.gb@pg.com, 0737 959 149

BDR Associates – A Hill +Knowlton Strategies Partner

Petruţa Petcu, Media Relations Director

petruţa.petcu@bdr.ro, 0722 99 63 07

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.