September 20, 2018
News Ticker

Ziua Universală a Iei, sărbătorită (și) la Bilioteca Orășenească Aurel Iordache Găești


Purtată în special la festivităţi, ceremonii sau îmbrăcată zi de zi, bluza românească tradiţională sau ia a fost considerată un articol de îmbrăcăminte sacru, care a însoţit femeia de pe meleaguri românești de-a lungul vieţii ei. Ia este o bluză, componentă a costumului tradițional românesc, purtată de femei. Este confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic și este împodobită cu broderii în motive populare românești mai ales la mâneci, pe piept și la gât. Unele ii sunt împodobite și cu mărgele sau paiete. Trebuie spus că  ia românească a atras atenţia artiştilor, fiind imortalizată de pictorul francez Henri Matisse în mai multe tablouri, unul dintre ele – ”La blouse roumaine” (1940) – fiind expus la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris. Un alt pictor român de origine evreiască, Constantin Daniel Rosenthal, a imortalizat-o pe Maria Rosetti, în ”România revoluţionară”, purtând atât ie, cât şi năframă. Ia românească apare şi în tablourile semnate de Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Şirato, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiaţă ş.a. În acest context cultural, sub egida Primăriei Găești, în colaborare cu Clubul Copiilor Găești, Școala ,,Șerban Cioculescu” și Biblioteca ,,Aurel Iordache”, miercuri 20 iunie, s-a desfășurat în sala bibliotecii găeștene o manifestare de suflet dedicată Zilei Universale a Iei(24 iunie). Evenimentul, care s-a bucurat de prezența conducerii Primăriei Găești(primar Gheorghe Grigore și viceprimar Ion Untărescu) dar și a unui public iubitor al portului tradițional românesc, s-a constituit într-o emoționantă pledoarie pentru IE, cuprinzând o adevărată expoziție sui-generis de cămăși și costume tradiționale românești dar și un mic spectacol folcloric, susținut de micii dansatori ai Ansambului ,,Codrulețul” al Clubului Copiilor Găești, coordonat de coregraf prof. Grigore Marian.

În cuvântul său, primarul orașului Găești, Gheorghe Grigore a precizat:

Dragi găeșteni, astăzi la Biblioteca ,,Aurel Iordache”, într-o atmosferă deosebită, am sărbătorit în avans Ziua internațională a iei. Ne bucurăm că tradițiile noastre naționale sunt duse mai departe. Felicit organizatorii și mulțumesc participanților la acest eveniment!

Andreea Diaconu, inițiatoarea, de altfel, a acestei manifestări, pasionată colecționară de ii românești din Găești:

,,Ia noastră nu este un simplu obiect vestimentar ; ea este “portretul” celei care a cusut-o , o poveste brodată a experiențelor trecute și depozitară a speranțelor către viitor. Pe lângă rolul ei de a proteja fizic pe purtător, ia are și rol de protecție divină ; cusută de multe ori pe ascuns , unică și misterioasă, fiecare ie poartă o strajă, pusă sub descântec, cu rol de pavăză împotriva deochiului și altor rele . Doar aceea care a cusut-o știe descântecul și povestea iei . Există încă ii nedescoperite, aruncate prin lăzi vechi de zestre….Acolo unde le găsiți, redați-le viața , purtați-le cu mândrie pentru că IA ESTE OGLINDA SUFLETULUI ROMÂNESC” .

În pasiunea sa, Andreea Diaconu a fost însoțită de alte iubitoare ale portului românesc, care au contribuit cu veșminte tradiționale din propriile colecții particulare, spre încântarea tuturor participanților: Bojin Elena, Ramona Niță, Antoanela și Nicu Stanciu, Petre Maria, Maria Preda, Georgiana Burcea, Maria Păun și Cristina Rădulescu . În încheierea manifestării, Maria Mușat, director al Clubului Copiilor Găești a precizat că va fi oricând alături de păstrătorii de tradiții românești și a felicitat pe organizatori și pe cei care au contribuit cu costume populare, făcând din Găești un centru al românismului.

Evenimentul a fost completat fericit de o suită de dansuri din Muntenia și Ardeal, executate de talentații copii ai Ansamblului ,,Codrulețul”  din Găești și o expoziție de carte cu modele și tipare de costume tradiționale românești.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.