13.500 este numărul de participanţi pe care PSD Dâmboviţa îl expediază la mitingul de sâmbătă seară, de la ora 20:00, din Piaţa Victoriei, liderii social – democraţi fiind optimişti în ceea ce priveşte gradul de participare la protest.
“Suntem în faza de evaluare finală a participării la mitingul de sâmbătă seară, din Piaţa Victoriei a Capitalei, am avut 2 întâlniri în cadrul BPJ şi vom mai avea una diseară (nr – vineri), când vom definitiva aspecte de natură organizatorică. Vor fi 13.500 de persoane la protest din partea PSD Dâmboviţa, am contractat 47 de autobuze mari, care vor transporta 2400 de persoane, 35 de microbuze cu 800 de persoane, peste 2050 de maşini proprietate personală ale colegilor noştri, care vor asigura transportul a 10.300 de persoane. Vom avea mii de materiale, 300 de steaguri cu România şi Uniunea Europeană, 3000 de steguleţe, fly-ere, iar punctele de plecare pentru ora 15:00-16:00 vor fi la Voineşti, Corbii Mari, Tărtăşeşti, Găeşti, Petreşti, Titu, Crevedia, Dărmăneşti, Băleni, Fieni, Aninoasa şi Târgovişte. PSD Târgovişte va participa cu peste 2000 de membri şi simpatizanţi, iar am avut plăcuta surpriză să constat că unii colegi au dublat numărul participanţilor faţă de estimările noastre. De exemplu, la Petreşti, unde nu avem primar PSD, ne bazăm pe 50 de persoane, dar s-au înscris 110. Toate grupurile de participanţi constituite vor avea în frunte parlamentarii responsabili de zone, consilieri judeţeni, primari, viceprimari şi aleşi locali şi doar 2 primari nu vor fi prezenţi din raţiuni obiective. De exemplu, unul dintre ei are o nuntă.
Ca o concluzie, există o dorinţă de participare foarte bună, mitingul era aşteptat, colegii şi simpatizanţii susţin demersul PSD şi sperăm că acest miting va fi semnalul de alarmă către întreaga societate românească“, a declarat senatorul Adrian Ţuţuianu – preşedintele PSD Dâmboviţa şi vicepreşedinte al Senatului.


Leave a Reply