Campania “Alegem primar în două tururi” continuă.
“PMP Dâmbovița a intrat în a cincea săptămână de campanie. Am reușit să strângem 13600 de semnături și am mers în peste 57 de localități din județ.” a declarat președintele Filialei PMP Dâmbovița, Liliana Nițu.
Despre fonduri europene
Rata reală de absorbţie a fondurilor europene este de 4,91%. Diferenţa până la 10,07% cu care se laudă Guvernul este dată de plăţile pe agricultură, în majoritate subvenţii.
– Programul Operaţional Regional are 0,37% absorbţie. Adică nu s-a mai făcut absolut nimic în zona rurală din România în ultimii doi ani. Banii merg doar către plata salariilor personalului din primării.
– Programul Operaţional Capital Uman are 0% absorbţie. Niciun eurocent din cele 4,3 miliarde de euro alocate României nu a intrat în ţară.
– Programul Operaţional Competitivitate are absorbţie de 5,83%. Şi asta din cauza birocraţiei excesive din România care pune beţe în roate şi privaţilor care vor să ia bani de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea propriilor afaceri. Aceştia spun adesea că ar prefera să aibă direct de-a face cu UE, nu cu autorităţile româneşti.
În ce priveşte Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), absorbţia efectivă este de 9,11%, cu cereri de rambursare în procent de 10,43% din totalul alocat.
Rovana Plumb a promis că se vor lansa şi restul liniilor de finanţare pe POIM anul acesta. Nu există însă semne că s-au făcut progrese semnificative.
Vorbim de aproape 23 de miliarde de euro pe care România nu le accesează pentru construirea de drumuri şi autostrăzi.
PMP DÂMBOVIȚA
PREȘEDINTE
LILIANA NIȚU


Leave a Reply