June 24, 2018
News Ticker

Primarul Orașului Titu, Traian Niculae: “Suntem deschiși oricărui dialog constructiv!”

Dragi locuitori ai orașului Titu,

Pe această cale vreau să trag un semnal de alarmă cu privire la viitorul orașului nostru, în contextul incapacității de funcționare în care a ajuns Consiliul Local ca urmare a unor jocuri politice externe, fără legătură cu interesele dumneavoastră .

După cum poate știți, ieri, ședința ordinară a lunii aprilie nu s-a putut ține din lipsă de cvorum, după ce PNL a exclus opt dintre consilierii aleși de dumneavoastră, iar PSD nu a dorit să participe la ședința.

Astfel, nu au putut fi aprobate mai multe hotărîri , printre care prelungirea duratei contractelor celor care locuiesc în apartamentele ANL precum și încheierea unui parteneriat cu GAL Titu în urma căruia orașul putea beneficia de o finanțare importantă privind implementarea de proiecte sociale .
Având în vedere jocuri și interese în chestiunea gropii de gunoi de la Titu, deciziile politice luate de către conducerea PNL Dâmbovița impreună cu fostul viceprimar Teodor Rădoi, care nu au ținut cont de votul locuitorilor orașului Titu ce au creditat cu încredere maximă această formațiune în alegerile din iunie 2016, au făcut că situația Consiliului Local să fie una extrem de dificilă. Lupta politică și interesele au, însă, repercusiuni și asupra administrației locale prin neadoptarea hotaririlor necesare orașului.
Fac un apel către cele două partide politice care au reprezentanți în Consliul Local, respectiv PNL și PSD, să dea dovadă de responsabilitate și să ia decizia care se impune a fi luată în favoarea cetățenilor orașului și nu a unor interese mărunte.

Vă rog și pe dumneavoastră, locuitorii orașului, să-i îndemnați pe cei pe care i-ați ales să vă reprezinte, să o facă cu responsabilitate și să pună capăt acestei situații care pe viitor poate avea efecte negative ireversibile pentru orașul nostru.

Primăria Titu și eu, în calitate de primar al orașului, suntem deschiși oricărui dialog constructiv, care ține cont, în primul rând, de interesele orașului nostru.

Cu respect,
Traian Niculae, primarul orașului Titu

Sursa – Gazeta de Titu

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1