Contrar stereotipurilor, USR şi noua formaţiune politică lansată de Dacian Cioloş, Mişcarea România Împreună, sunt partidele cele mai demagogice din spectrul politic actual. Am spus în ciuda stereotipurilor, pentru că în discursul mediatic, populismul este, de regulă, atribuit partidelor mai mari, PSD şi PNL, fiind echivalat şi confundat (uneori deliberat, alteori din ignoranţă) cu propensiunea acestor formaţiuni de a exprima opinii şi revendicări majoritariste (care aparţin unor majorităţi largi din societate). Sigur că şi partidele mari sunt populiste, însă într-o formă soft, de regulă tradusă prin tentative de (re)compensare socială a electoratului sau de preluare a atitudinilor majoritare. Aşa se explică şi asumarea, la nivel oficial, de către PSD şi PNL, a obiectivului Coaliţiei pentru Familie de a organiza un referendum pentru clarificarea constituţională a definiţiei căsătoriei. Până şi această preluare a unei iniţiative populare, însă, este pusă în surdină de propriile calcule politice: PSD promite parteneriat civil pentru cupluri de acelaşi sex, iar PNL a făcut tot ce a putut pentru a tergiversa procedural referendumul.
În schimb, USR şi MÎR inaugurează un soi de populism hard foarte bizar şi destul de unic în peisaj european, antidemocratic. Este populism hard pentru ca regăsim componente esenţiale oricărui populism: salvaţionismul, justiţiarismul (sub forma anticorupţiei) şi poziţionarea antisistem/antipolitică. Ambele formaţiuni pretind că sunt mişcări politice de jos în sus, emanaţii ale societăţii civile, conduse de profesionişti tehnocraţi străini de jocuri politicianiste şi interese ilegitime. Totodată, este populism antidemocratic prin faptul că cele două formaţiuni sunt hotărât opuse majorităţilor din societate. Spre deosebire de toate celelalte forme de populism de pe plan european, care, de regulă, preiau vocile nemulţumiţilor de status-quo-ul produs de elitele dominante, ele reflectă cu fidelitate agenda structurilor europene şi sunt aliaţi politici ai sistemului bancar şi ai multinaţionalelor.
Una dintre cele mai frapante dovezi în acest sens este furnizată de maniera în care aceste partide gestionează tema referendumului pentru căsătorie. USR a abuzat, practic, de dreptul de sesizare la CCR pe legea care permite organizarea referendumului pe o temă care în mod evident este deja tranşată de aceeaşi CCR: rolul preşedintelui în procesul organizării unui referendum. E greu de crezut că USR nu are specialişti în drept şi să nu ştie că demersul nu are şanse, deci că e gratuit. De fapt, USR practică acelaşi tip de boicot politic caracterizat de abuzarea sau forţarea regulilor, procedurilor, pentru a-şi atinge obiectivele politice: aici, evident, obiectivul fiind tergiversarea referendumului. De cealaltă parte, MÎR, lansată tocmai într-o perioadă în care tema referendumului este fierbinte, reuşeşte să ocolească într-un mod foarte… strident subiectul. Fără îndoială că o astfel de abordare arată clar că, de fapt, MÎR este pe aceeaşi lungime de undă cu USR în privinţa aceasta.
Populismul antidemocratic este o invenţie românească şi, cel mai probabil, o formă locală de gestionare a crizei sistemului european. Aflată în acută pierdere de teren electoral, elita europeană, politică şi financiară, caută diverse strategii de relegitimare. USR şi MÎR sunt astfel de experimente politice prin care democraţia în sensul tare al cuvântului este boicotată în numele salvării poporului.
Leave a Reply