October 19, 2018
News Ticker

Pentru susținerea familiei tradiționale! PSD, miting uriaș în Capitală


PSD organizează un miting uriaș în Capitală pentru susținerea familiei tradiționale! Anunțul a fost făcut de către Liviu Dragnea – președintele Partidului Social Democrat, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național, la care a participat și liderul PSD Dâmbovița – senatorul Adrian Țuțuianu, vicepreședinte PSD Regiunea Sud Muntenia și vicepreședinte al Senatului.

În cadrul reuniuni, Prim Ministrul Viorica Dăncilă a prezentat un bilanț al lunilor de guvernare de când a preluat mandatul de șef al Executivului, iar Ministrul Educației a prezentat o informare privind repartizarea locurilor la Universitați.

Pentru prima oară, repartizarea a fost făcută fundamentat, după nevoia de corelare a specialiștilor cu ceea ce este nevoie pe piața muncii“, a precizat Liviu Dragnea, care a adăugat, în ceea ce privește mitingul din București, că “va fi un miting mare, foarte mare ! Pentru că suntem pe ultima sută de metri, la Senat, pentru a adopta modificările la Constituție.”

PSD Dâmbovița, una dintre cele mai mari organizații din țară, va deplasa la miting o delegație formată din câteva mii de persoane.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.