June 14, 2024
News Ticker

28 februarie , Ziua Protecției Civile din România


În fiecare an, pe 28 februarie, aniversăm  Ziua Protecţiei Civile din România.

Conceptul de „Protecţie Civilă” este definit ca „îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare, destinate să protejeze populaţia civilă împotriva pericolelor, ostilităţilor sau a catastrofelor şi să o ajute să depăşească efectele lor imediate, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acesteia” (conform Convenţiilor de la Geneva).

În anul 1972, printr-o rezoluţie O.N.U., ziua de 1 Martie a fost stabilită ca Ziua Internaţională a Protecţiei Civile.

În România “Protecţia Civilă” este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă “un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracer umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate”.

În prezent, atribuţiile protecţiei civile sunt îndeplinite de către Inspectoratul General şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi constau în: identificarea riscurilor existente în diferite zone; informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare; organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă; alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului; înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate etc.

La aniversarea celor 85 de ani, protecţia civilă, prin structurile sale, reprezintă un garant generator de încredere şi siguranţă, fiind permanent în slujba comunităţii şi un element de bază al societăţii moderne.

REPERE ISTORICE

1933

La 28 februarie 1930, prin Înalt Decret Regal nr. 468 se aprobă Regulamentul APĂRĂRII PASIVE CONTRA ATACURILOR AERIENE, considerat actul de naştere al Protecţiei Civile din România, prin care „apărarea pasivă” avea ca scop „limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului, prin protecţie directă sau micşorând eficacitatea atacurilor aeriene, fiind pus în aplicare începând cu 23 martie 1933, când a fost publicat în Monitorul Oficial al României.

1952

Se înființează, „APĂRAREA LOCALĂ ANTIAERIANĂ” în subordinea Ministerului de Interne. Organizarea apărării locale antiaeriene se caracteriza prin existența statelor majore de apărare locală antiaeriană la nivelul regiunilor, ca unități administrative, în raioane și orașe mari.

1978

Denumirea de Apărare Locală Antiaeriană se modifică în „APĂRARE  CIVILĂ”. Aceasta devine componentă a sistemului naţional de aparare şi trebuie să asigure pregatirea populaţiei, teritoriului şi economiei pentru desfăşurarea normală a activităţilor economice şi sociale, precum şi pentru protecţia cetăţenilor şi bunurilor materiale de orice natură, în timp de razboi sau în situaţii speciale.

1995

În continuă perfecţionare şi modernizare, instituţia ce preia denumirea de „PROTECŢIA CIVILĂ” constituie o componentă importantă de forţe de protecţie destinate ducerii, alături de celelalte forţe, a acţiunilor de apărare a ţării.

2004

Începând cu 15 decembrie 2004, PROTECŢIA CIVILĂ este parte componentă în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) şi structurile subordonate acestuia, prin unirea structurilor de Pompieri şi Protecţie Civilă la nivel naţional şi local.

Aniversarea a 85 de ani de la atestarea documentară a Protecţiei Civile în România ne oferă prilejul rememorării faptelor de eroism ale cadrelor din structurile de Protecţie Civilă care, de-a lungul anilor, prin misiunile desfăşurate pentru salvarea cetăţenilor ameninţaţi de conflicte militare, calamităţi naturale şi alte catastrofe au făcut ca numărul victimelor umane şi a pagubelor materiale să fie cât mai mic posibil.

Cu ocazia acestui eveniment, în data de 28 februarie 2018, între orele 10:00 – 14:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa organizează “Ziua Porţilor Deschise” atât la sediul inspectoratului (Detaşamentul Târgovişte), cât şi în toate subunităţile din judeţ (Detaşamentul Pucioasa, Garda Fieni, Detaşamentul Moreni, Garda Corneşti, Detaşamentul Titu, Garda Răcari, Detaşamentul Găeşti, Garda Vişina, Garda Potlogi şi Garda Voineşti), unde vizitatorii vor vedea tehnica şi echipamentele utilizate pentru diferite tipuri de intervenţie. De asemenea, la punctele de informare preventivă, vor primi informaţii despre riscurile generatoare ale unor situaţii de urgenţă, măsuri de prevenire a acestora şi reguli de comportare în momentul producerii unor situaţii de urgenţă, precum şi diverse materiale informative (pliante/flyere).

Ziua Protecţiei Civile ne oferă plăcutul prilej de a transmite întregului personal care acţionează sub deviza “cu viaţa mea apăr viaţa” multă sănătate, putere de muncă şi succes în îndeplinirea nobilelor misiuni încredinţate.

„LA MULŢI ANI !”

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1