Jandarmii montani de la Postul Zănoaga au intervenit în sprijinul unui turist aflat în dificultate în Munții Bucegi.
Tânărul în vârstă de 33 de ani, din judeţul Timiş intenționa să ajungă la un loc de cazare din zona Peştera. La un moment dat, a rătăcit traseul și s-a îndreptat către zona “Contur Lac Bolboci”, unde a rămas cu autoturismul înzăpezit, din cauza zăpezii depuse pe drumul practicat.
Jandarmii montani au intervenit pentru deblocarea autovehiculului și l-au condus pe turist în condiții de siguranță până la intersecţia cu DJ 714, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol.
Turiştii aflaţi în dificultate în diferite zone din Munții Bucegi pot apela cu încredere numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a solicita sprijinul jandarmilor montani.
Leave a Reply