July 16, 2018
News Ticker

Poliția Dâmbovița! Activități de informare a elevilor târgovișteni pentru prevenirea traficului de persoane

Poliţiştii de la prevenire şi specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Ploieşti, au organizat activități cu peste 200 de elevi şi cadre didactice de la Liceul „Voievodul Mircea” şi Școala Gimnazială „Paul Bănică” din Târgovişte, având ca temă prevenirea traficului de persoane.

În cadrul întâlnirilor interactive, poliţiştii au prezentat elevilor şi cadrelor didactice dimensiunile şi formele de manifestare ale traficului de persoane, precum și cauzele şi consecinţele acestui fenomen.

Astfel, prin intermediul filmelor educative şi studiilor de caz prezentate, elevii au descoperit adevărata dimensiune a acestei forme de criminalitate.

Totodată, adolescenţii au profitat de prezenţa polițiștilor și reprezentanților Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, adresându-le întrebări referitoare la victime, dar şi la principalele modalităţi de a evita implicarea în astfel de situaţii.

De asemenea, acestora le-au fost comunicate instituţiile și numerele de telefon la care pot apela în caz de pericol.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1