February 23, 2018

Poliția Dâmbovița! Apelarea abuzivă a numarului 112, amendă de 1000 lei

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa atrage atenţia cetăţenilor:

Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau  alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Poliţiştii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au fost sesizaţi de un bărbat de 44 de ani, din Corbii Mari, cu privire la faptul că ar fi fost agresat de o persoană.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cel în cauză, fiind în stare avansată de ebrietate, ar fi apelat numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 în mod fals, pentru a sesiza că ar fi fost lovit.

Din cercetări a reieșit că bărbatul nu a fost agresat.

Acesta a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor O.G. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

Stimaţi cetăţeni,

Apelarea prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 trebuie efectuată numai în cazuri de urgenţă care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment.

Aşadar, nu abuzaţi de acest număr de telefon fără a avea într-adevăr un motiv real sau o urgenţă.

Vă atragem atenţia că, potrivit reglementărilor legale, apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau  alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

UA-109162589-1