February 26, 2018

PSD a votat! Daniel Comănescu, Luciana Cristea și Alin Manole, noul staff al Consiliului Județean Dâmbovița

Cu 90 de voturi pentru și 44 împotrivă din 134, Comitetul Executiv Județean al PSD Dâmbovița a decis că Daniel Comănescu – directorul Stațiunii de Cercetare Pomicolă Voinești, să fie viitorul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, în locul lui Alexandru Oprea, demisionar din funcție după retragerea sprijinului politic. Pentru aceeași funcție, Liviu Vasilescu – președintele TSD Dâmbovița, și-a retras candidatura, în condițiile absenței susținerii din partea liderului Organizației Municipale PSD Moreni, respectiv a primarului Constantin Dinu (Sic !).

După vacantarea postului de vicepreședinte CJD (Claudia Gilia optând pentru Camera Deputaților), noul vicepreședinte al CJD va fi Luciana Cristea, care a obținut un număr de 70 de voturi, Cezarina Necula – 36, iar  Gabriela Caciamac – 20.

Totodată, Comitetul Executiv Județean al PSD Dâmbovița a decis sancționarea vicepreședintelui CJD, Alin Manole, cu suspendarea din partid pentru o lună, cu 74 de voturi pentru, 54 împotrivă și 6 voturi nule.

Noua conducere a Consiliului Județean Dâmbovița va fi aleasă în dată de miercuri, 14 februarie, când va fi convocată ședința CJD, PSD având o majoritate confortabilă.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

UA-109162589-1