November 10, 2026
News Ticker

Primarul Târgoviștei, singurul oficial de rang înalt prezent la Gala Sportului Dâmbovițean

Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, însoțit de șeful său de Cabinet, Cosmin Bozieru (ex-Viceprimarul Târgoviștei), a fost singurul oficial de rang înalt prezent la Gala Sportului Dâmbovițean 2017, festivitate găzduită de Restaurantul NOVA. În rest, persoane din eșalonul 2 al conducerilor instituțiilor statului, ori, mai nesăbuit, unii nici n-au catadicsit să-iși trimită (vreun) reprezentant. Au lipsit, unii motivat, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea (reprezentat prin secretarul CJD, Ivan Vasile Ivanoff), Prefectul Județului Dâmbovița, Antonel Jijîie (reprezentat de subprefect), șeful Inspectoratului de Poliție Județean, șeful Jandarmeriei Dâmbovița și al IGȘU, rectorul Universității Valahia, liderul PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Tutuianu, președintele Chindiei Târgoviște, Marcel Ghergu, chiar și președinți de cluburi sau Asociații Județene etc.

A fost însă prezent deputatul Corneliu Ștefan – Vicepreședinte PSD Dâmbovița, parlamentarul care a sprijinit sportul dâmbovițean cu alocarea a 3 miliarde de lei vechi pentru lucrările de reparații la acoperișul Sălii Sporturilor, urmare a demersurilor întreprinse la Ministerul Tineretului și Sportului.

În rest, mai puțini decât anul trecut și mult mai puțini decât acum 2 ani! Important este că, prin reprezentanți sau nu, autoritățile locale și județene și-au manifestat intenția de a sprijini, în continuare, sportul dâmbovițean. Ceea ce este de apreciat, evident!

” Am fost onorat să particip la “Gala Sportului Dâmbovițean”, eveniment organizat la inițiativa Direcției Județene pentru Tineret și Sport Dâmbovița.

Felicitări sportivilor, antrenorilor și conducătorilor de cluburi pentru rezultatele excepționale obținute!

Performanța sportivă înseamnă multă muncă, implicare, talent și inteligență!

Mult succes în continuare!”, a declarat Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL