November 10, 2026
News Ticker

Poliția Dâmbovița! Studenții de la UVT și polițiștii de la Prevenire, vizită la Penitenciarul de Femei Ploiești-Târgșorul Nou

Pentru a marca  „Ziua Internaţională a Studenţilor”, strucura de prevenire a criminalității a organizat o vizită la Penitenciarul de Femei Ploieşti -Târgşorul Nou, ai cărei beneficiari au fost 18 studenţi târgovişteni.

Activitatea s-a înscris în proiectul „Dincolo de aparenţe”,  derulat în parteneriat cu Penitenciarul Găeşti, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni, Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa şi Universitatea „Valahia” din Târgovişte.

Aflat la cea de-a VII-a ediţie tocmai datorită impactului pe care l-a avut în rândul elevilor, studenţilor, cadrelor didactice şi părinţilor, programul vizează  valorificarea experienţei de viaţă a deţinuţilor prin conştientizarea de către beneficiari a efectelor negative pe care le are încarcerarea asupra individului şi a importanţei respectării legilor.

În cadrul întâlnirii, persoanele private  de libertate au povestit despre   experienţele lor de viaţă, au răspuns  întrebărilor tinerilor  şi au încercat să transmită mesaje celor prezenţi astfel încât aceştia, la rândul  lor, să înveţe ceva din experienţa persoanelor privative de libertate.

Totodată, beneficiarii au avut  posibilitatea de a cunoaşte condiţiile de custodiere  şi programul zilnic al  persoanelor private de libertate, programele şi activităţile specifice desfăşurate de personalul de specialitate din cadrul penitenciarului.

Cele mai emoţionante momente sunt  acelea în care deţinutele povestesc despre viaţa de familie sau viaţa pe care au avut-o anterior condamnării, în general, precum şi circumstanţele care le-au condus la săvârşirea faptelor penale.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL