November 10, 2026
News Ticker

Deputatul PSD, Claudia Gilia! Află modificările propuse spre dezbatere la Legile Justiției

Parlamentarii PSD au depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaților modificările la legile 303/2004, 304/2004 și 317/2004.

Aceste modificări vor intra în circuitul legislativ. Se va face o primă dezbatere la Comisia de sistematizare

Au fost trimise spre avizare: Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii.

La dezbateri vor fi invitați reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Public, Asociaților judecătorilor, procurorilor, Uniunii Naționale a Barourilor din România, Academia Română, Institutul de Cercetări Juridice, mediul academic.

“Realitățile și nevoile din sistemul judiciar s-au schimbat parțial, impunându-se reformarea cadrului normativ.

Este nevoie de asigurarea unei justiții independente, de garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și de asigurarea unui management coerent, eficient și responsabil de către conducerile instanțelor și parchetelor, prin intermediu unor instrumente specifice, în vederea îmbunătățirii performanțelor sistemului judiciar.

Este imperios necesar să se găsească soluții legislative eficiente ce pot îmbunătății activitatea și organizarea sistemului judiciar, activitate a cărei calitate depinde în mod esențial de calitatea resursei umane care realizează actul de justiție, în toate dimensiunile sale: cunoștințe profesionale, echilibru, maturitate, seriozitate, imparțialitate.

Modificarea cadrului normativ este determinată și de faptul că instituțiile implicate în gestionarea sistemului judiciar s-au confruntat cu o serie de dificultăți rezultate din neclaritatea dispozițiilor legale sau chiar determinate de existența unui vid legislativ în anumite domenii punctuale.

 Prin dezbaterile din comisie ne dorim îmbunătățirea cadrului normativ care reglementează sfera justiției în România”, a mărturisit deputatul Claudia Gilia – Vicepreședinte PSD Dâmbovița și Președinte OFSD Dâmbovița.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL