November 9, 2026
News Ticker

A trecut de Senat! Află prevederile Legii Split TVA

Legea Split TVA, adoptată de Senat, încearcă să diminueze diferența dintre ceea ce se declară și ceea ce se încasează, inițiatorii actului normativ susținând că se încasează doar 37,8%, rezultând pierderi din TVA de peste 1,3 miliarde de euro (!!!). Cine se înregistrează ? cei care vor, care au TVA restant și cei care intră în procedura de insolvență. Split TVA reprezintă un cont special alimentat cu toate sumele de TVA datorate, plătit direct către bugetul statului.

”Considerații lege TVA SPLIT

Principii generale:

  • respectarea Programului de Guvernare 2017 – 2020, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 53/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului, prin care se prevede implementarea unui mecanism îmbunătăţit de colectare a TVA, în vederea reducerii evaziunii în domeniul TVA,
  • creşterea gradului de conformare voluntară la plată a operatorilor economici,
  • asigurarea unui mediu concurenţial corect prin eliminarea avantajelor unor operatori economici cu comportament fiscal incorect care nu achită TV A la bugetul de stat.

Situație actuală:

  • Din studiile de specialitate efectuate atât la nivel comunitar, cât şi la nivel naţional, rezultă că România deţine un record negativ între statele membre în ceea ce priveşte GAP-ul de TVA (GAP de TVA = raportul dintre TVA datorată și neplătită la buget și obligația totală de TVA de plată), respectiv de 37,89%, la nivelul anului 2014, şi în creştere faţă de anii anteriori (37,16% în 2011, 36,70% în 2012 şi 34,49% în 2013).
  • Dintre statele membre, singurele care mai înregistrează un GAP care depăşeşte 30% din totalul TVA care ar trebui colectată sunt Lituania şi Malta.
  • La polul opus se situează Suedia (1,24%) şi Luxemburg (3,80%).

Schimbări preconizate:

  • În Programul de Guvernare 2017 – 2020, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 53/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului, se prevede introducerea unui mecanism îmbunătăţit de colectare a TVA (split payment)
  • În contextul actual, în care există o diferenţă semnificativă între TVA încasată la bugetul de stat şi TVA declarată în deconturile de TVA depuse de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, este necesară implementarea de noi măsuri de creştere a gradului de colectare a taxei şi de combatere a evaziunii TVA, inclusiv prin creşterea gradului de conformare voluntară la plată a persoanelor impozabile.
  • creşterea nivelului de conformare a persoanelor impozabile, prin asigurarea resurselor financiare ale acestora pentru plata TVA datorate bugetului de stat, având în vedere că taxa încasată de la clienţi nu mai poate fi direcţionată pentru alte plăţi, ci doar pentru taxa datorată furnizorilor sau bugetului de stat.
  • Se vor reduce şi situaţiile în care se calculează şi se plătesc accesorii la bugetul de stat ca urmare a neplăţii TVA datorate de către persoanele impozabile, întrucât prim acest mecanism se asigură disponibilităţile financiare pentru plata taxei la bugetul de stat şi se economisesc astfel sumele pe care operatorii economici le-ar plăti ca eventuale accesorii.
  • Vor fi stopate fraudele pe care astăzi unii agenţi economici le realizează prin utilizarea TVA în alte scopuri decât cele prevăzute de lege
  • Având în vedere gradul de conformare la plata TVA a persoanelor impozabile (81.78% în anul 2014, 81.05% în anul 2015, 82.35% în anul 2016), prin aplicarea mecanismului plăţii defalcate a TVA, se preconizează o reducere semnificativă a acestui decalaj între taxa declarată şi taxa plătită voluntar.
  • Strategia ANAF 2017 -2020 explică această prioritate de a încuraja conformarea la plată a contribuabililor, având în vedere si faptul că decalajul între conformarea la declarare şi cea la plată generează arierate fiscale semnificative.
  • În acest context, A.N.A.F. şi-a asumat public creşterea ratei de conformare voluntară la plată pentru TV A la 85% în anul 2018, urmând ca acest indicator să fie ridicat la 90% până la finele anului 2020.
  • Această iniţiativă legislativă constituie un real sprijin în acest sens, având în vedere că ANAF îndeplineşte, în acelaşi timp, o serie de acţiuni menite să susţină încurajarea creşterii conformării voluntare la plată.

Impact preconizat:

  • Măsurile propuse au rolul de a îmbunătăţi colectarea TVA şi de a se constitui într-un mecanism suplimentar de reducere a evaziunii fiscale.
  • Impactul mecanismului asupra mediului de afaceri este favorabil, având în vedere că elimină avantajele operatorilor cu comportament fiscal incorect care utilizau sumele încasate de la clienţi reprezentând TVA în alte scopuri decât plata TVA datorate furnizorilor/prestatorilor sau bugetului de stat.

Impact asupra sarcinilor administrative:

  • Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA vor avea obligaţia de a deţine şi gestiona un cont de TVA pentru încasarea şi plata TVA aferente operatiunilor taxabile.

Impact asupra IMM-urilor:

  • Proiectul de act normativ are în vedere instituirea unui mecanism privind plata defalcată a TVA care presupune în principal deschiderea de conturi de TVA de către persoanele impozabile, inclusiv instituţiile publice, înregistrate în scopuri de TVA.
  • Aceste conturi de TVA vor avea ca principale funcţionalităţi încasarea TVA aferentă livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii şi plata TV A aferentă achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii, precum şi plata TVA datorată bugetului de stat.
  • Prin proiectul de act normativ se oferă tuturor operatorilor economici, inclusiv întreprinderilor mici şi mijlocii, o alternativă de deschidere a conturilor pentru încasarea şi plata TVA la unităţile trezoreriei statului fără costuri suplimentare.

Ce presupune mecanismul privind plata defalcată a TVA

– deschiderea unui cont de TVA de către persoanele impozabile, inclusiv instituţiile publice, înregistrate în scopuri de TVA, la instituţii de credit şi/sau unităţi ale trezoreriei statului. În cazul conturilor de TV A deschise la unităţi ale trezoreriei statului, costurile aferente deschiderii acestora şi comisioanele aferente oricăror operaţiuni în legătură cu acestea se suportă de la bugetul trezoreriei statului, fără a fi percepute de la titularii de cont. Totodată, extrasele conturilor de TV A deschise la unităţi ale trezoreriei statului pot fi puse gratuit la dispoziţia titularilor de cont şi în format electronic;

– plata de către beneficiari – instituţii publice, persoane impozabile, cu excepţia persoanelor fizice neînregistrate şi care nu au obligaţia de a se înregistra în scopuri de TVA, a TVA aferente operaţiunilor taxabile în contul distinct de TVA al furnizorului/prestatorului;

– virarea/depunerea de către furnizor/prestator în contul său de TVA a TVA aferente diferenţei între încasările şi plăţile în numerar, precum şi a TVA aferente plăţilor cu carduri de debit/credit sau cu substitute de numerar, în termen de 7 zile lucrătoare de la încasare;

– utilizarea sumelor din acest cont distinct de TVA pentru achitarea de către furnizor/prestator a taxei aferente achiziţiilor sale furnizorilor/prestatorilor săi, precum şi a taxei datorate bugetului de stat;

– posibilitatea transferului de sume din conturile de TVA în alt cont de către titular doar cu aprobarea ANAF şi instituirea unui termen de maximum 3 zile lucrătoare în care se aprobă transferul de către ANAF;

– interzicerea retragerii în numerar a unor sume din contul de TVA;

– regulile de deschidere şi funcţionare a conturilor de TVA, respectiv de debitare şi de creditare a acestora;

– situaţiile în care este necesară aprobarea ANAF pentru debitarea conturilor de TVA;

– obligaţiile instituţiilor de credit/trezoreriei statului cu privire la conturile de TVA;

– stabilirea de contravenţii şi sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor actului normativ;

stabilirea unei perioade de aplicare opţională a mecanismului de plată defalcată a TVA, respectiv în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2017, urmată de aplicarea obligatorie a mecanismului începând cu 1 ianuarie 2018. Pentru perioada de aplicare opţională a mecanismului, prin proiect sunt stabilite stimulente/facilităţi pentru persoanele care optează pentru aplicarea sistemului, respectiv anularea penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie 2017, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii privind plata obligaţiilor fiscale, ş1 acordarea unei bonificaţii la plata impozitului pe profit sau, după caz, a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.

Prin proiectul de act normativ au mai fost reglementate şi următoarele aspecte:

  • includerea în categoria persoanelor care au obligaţia deschiderii de conturi de TVA şi a persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA aflate sub incidenţa legislaţiei privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă;
  • stabilirea modului de determinare a TVA care trebuie virată în contul de TVA al furnizorului/prestatorului în cazul plăţilor parţiale;
  • stabilirea regulilor de decontare a TVA în cadrul grupurilor fiscale unice care depun decont centralizat de TVA;
  • stabilirea unor reguli speciale de funcţionare a conturilor de TV A în cazul instituţiilor publice;
  • limitarea executării silite a conturilor de TVA doar la sumele reprezentând TVA şi alte obligaţii fiscale restante datorate bugetului de stat şi la sumele reprezentând TVA în cazul altor creditori.

Considerații lege TVA SPLIT

Impact asupra mediului de afaceri:

  • Impactul mecanismului asupra mediului de afaceri este favorabil, având în vedere că elimină avantajele operatorilor cu comportament fiscal incorect care utilizau sumele încasate de la clienţi reprezentând TVA în alte scopuri decât plata TVA datorate furnizorilor/prestatorilor sau bugetului de stat

CINE ESTE OBLIGAT SĂ DESCHIDĂ UN CONT TVA ȘI CÂND

  • Au obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea şi plata TVA, şi instituţiile publice înregistrate în scopuri de TV A potrivit art. 316 din Codul fiscal pentru încasarea TVA, care se află în cel puţin una dintre următoarele situaţii:
  1. la 31 decembrie 2017 înregistrează obligaţii fiscale restante reprezentând TVA, cu excepţia celor pentru care s-a obţinut eşalonarea la plată, în cuantum mai mare de:

1500 lei în cazul contribuabililor mari,

1000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii,

500 de lei în cazul contribuabililor mici

100 de lei în cazul contribuabililor persoane fizice;

  1. începând cu 1 ianuarie 2018 înregistrează obligaţii fiscale restante reprezentând TVA mai vechi de 30 de zile de la scadenţă, cu excepţia celor pentru care s-a obţinut eşalonarea la plată, în cuantum mai mare de:

1500 lei în cazul contribuabililor mari

1000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii

500 de lei în cazul contribuabililor mici

100 de lei în cazul contribuabililor persoane fizice;

  1. c) se află sub incidenţa legislaţiei naţionale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

(2) Persoanele impozabile şi instituţiile publice, înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pot opta pentru plata defalcată a TVA.

  • Persoanele impozabile şi instituţiile publice, înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pot opta pentru plata defalcată a TVA.

Persoanele care optează pentru aplicarea plăţii  defalcate a TVA notifică organul fiscal competent în acest sens.

(10)      Persoanele prevăzute la alin.(2) pot renunţa la aplicarea mecanismului plăţii defalcate a TVA la sfarsitul anului fiscal, dar nu mai devreme de 1 an de la data la care au fost înscrişi în Registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA, dacă nu se află în niciuna dintre situaţiile prevăzute la alin.(1), prin depunerea unei notificări în acest scop la organul fiscal competent. Radierea din Registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA se face de către organul fiscal competent, în termen de maximum 5 zile de la data depunerii notificării.”, a precizat senatorul Adrian Țuțuianu – Președinte PSD Dâmbovița.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL