34 din 35 de consilieri județenei au votat, în unanimitate, proiectele de hotărâre propuse spre dezbatere și aprobare în ședința ordinară a Consiliului Județean Dâmbovița, convocată pentru sfârșitul săptămânii “pentru a asigura plata unor instituții”, după cum a precizat Alexandru Oprea – liderul forului administrativ dâmbovițean.
Aleșii județeni au votat fără probleme componenta delegației CJD care va efectua, în perioada 26-29 octombrie, o vizită oficială în Republica Moldova, la invitația autorităților din Raioanele Ialoveni și Ștefan Vodă, după finalizarea unor investiții (construcție Grădiniță și extindere Liceu) realizate cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița.
Din delegație vor face parte Alexandru Oprea (președinte), Alin Manole (Vicepreședinte), Silviana Marin (director economic), Vasile Dinu (director general Direcția Generală Infrastructură Locală), Dorina Stoica (director Direcția Administrarea Patrimoniului, Coordonare Instituții Publice și Societăți Comerciale), Daniel George Tudorache (șef serviciu-Serviciul Utilități Publice din cadrul Direcției Generale Infrastructură Locală), Oana Ivanov (șef birou-Biroul Comunicare, Relații Externe), Mihaela Vișan (consilier-Biroul Comunicare, Relații Externe), Sache Neculaescu (consilier județean PSD), Daniel Nicolae Comănescu (consilier județean PSD), Iulian Oprea (consilier județean PSD), Sorin Ion (consilier județean PNL), Gabriel Plaiașu (consilier județean PNL).



Leave a Reply