4 este numărul organizațiilor locale decapitate de noua conducere PNL Dâmbovița ! Târgoviște, Moreni, Pietroșița și Pucheni, organizații locale care n-au dat niciun semn de redresare după eșecul răsunător la alegerile locale. Mai mult decât atât, motivându-și decizia de dizolvare a Biroului Politic Local al PNL Târgoviște, liderul PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu, o acuză pe Neli Ion, ex-Președintele PNL Târgoviște, de apropiere față de PSD.
“Cea mai fierbinte situație, pentru că am văzut că i se acordă o mare amploare, este la Organizația PNL Târgoviște. Cu o doză de subiectivism, poate, eu nu pot uita că această organizație a fost condusă de o colegă de-a noastră (nr-Neli Ion), care are o mai mare înclinare către PSD decât mulți membri obișnuiți de-ai noștri. Eu nu pot uita că, la un moment dat, dânsa a asigurat o majoritate în Consiliul Județean, ceea ce a dus chiar la pierderea funcției de Vicepreședinte al Consiliului Județean. Despre activitatea PNL Târgoviște, este de prisos, n-am sesizat nicio activitate. La nivelul secțiilor de votare suntem deficitari în organizare și m-aș opri aici, pentru că aș intra în bucătăria internă a partidului și prefer să nu fac publice mai multe aspecte. Nu este nimeni exclus din partid, cel puțin în acest moment, dar, în același timp, atrag atenția că nerespectarea Statutului, a Regulamentului și a Codului Etic, poate duce și la astfel de moment. Avem o contestație depusă la sediul Partidului Național Liberal din partea PNL Târgoviște, care nu modifică cu nimic starea de fapt. Contestatarii n-au invocat mai nimic. că este o decizie ilegală și cam atât”, a mărturisit Marius Caravețeanu-Președintele PNL Dâmbovița.



Leave a Reply