În prima zi a noului an școlar a fost inaugurată Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Titu, o unitate de învățământ construită la cele mai înalte standarde, care poate concura cu grădinițele din orașele europene și una dintre cele mai frumoase și bine dotate grădinițe din județ, după cum a afirmat chiar inspectorul școlar Tomescu Victoria, prezentă la inaugurare.
La eveniment au participat primarul orașului Titu – Traian Niculae, viceprimarul Teodor Rădoi, senatorul Titus Corlățean, reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița – inspector școlar pentru învățământ preșcolar Tomescu Victoria, consilieri locali ai orașuluiTitu, preotul Stancu Dumitru, educatori, părinți, bunici și nu în ultimul, rând copii care au așteptat cu nerăbdare să exploreze noua grădiniță.
Mai jos se regăsesc cifrele și detaliile care au stat la baza acestei investiții:
Suprafață teren – 3330 mp
Suprafață construită – 944,30mp
Capacitate – 80 copii, 4 grupe
Valoarea investiției la terminarea lucrărilor: 2.101.904 lei, din care:
-de la bugetul de stat: 1.597.610 lei
-de la Bugetul local al orașului Titu: 504.294 lei (inclusiv împrejmuire incintă, loc de joacă, sistem supraveghere video și sistem antiefracție, care nu au fost cuprinse în proiectul inițial și în contractul de finanțare).
La cele de mai sus, se adaugă suma de 200.000 lei alocată suplimentar de Consiliul Local Titu la sfarșitul lunii august 2017 Școlii Gimnaziale “Pictor Nicolae Grigorescu”, pentru dotări necesare desfășurării în bune condiții a activității Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 2 Titu.






Leave a Reply