Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a făcut o serie de precizări cu privire la “sensibilitatea” unor “necredincioși”, deranjați de culoarea statuii Mihai Viteazul, proaspăt renovată și modernizată, exemplificând modele aidoma amplasate prin marile orașe ale lumii, precum Paris, Londra sau New York.
”Am observat câteva luări de poziție în spațiul public față de acțiunea de intervenție prin aplicarea unei protecții corespunzătoare statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul din Piața „Mihai Viteazul”. Nu aș fi insistat pe subiect dacă opiniile nu ar fi alunecat atât de evident spre rea-credintă.
În primul rând, acțiunea a fost realizată de un artist plastic și restaurator, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, Andrei Scărlătescu.
Acțiunea în sine nu a însemnat decât aplicarea unei protecții și punerea în valoare decentă a unei statui (care nu este monument istoric), care, prin patina neuniformă cu trasee de degradare cauzate de diferite depuneri, necesita o intervenție de unitarizare din partea unor SPECIALIȘTI.
S-a considerat că aplicarea unui strat de protecție de culoarea bronzului natural, NEALTERAT DE OXIZI, permite, prin reflexele luminoase, să poată fi observate mai bine detaliile statuii, altfel, afectate de tonurile foarte închise și patina neunitară. Oricum, spun cei care au realizat intervenția, culoarea de acum se va mai patina, dar uniform și nu într-atât încât să devină iarăși o siluetă foarte întunecată, ca anterior intervenției.
În lucrare s-a ținut cont și de modificările ambientale aduse pieței, pentru că statuia este una de for public și trebuie valorizată în contextul spațiului în care este amplasată.
Tehnic, intervențiile au fost realizate după metodologie specifică de conservare a materialului, curățări succesive cu detergent C200 și aplicarea unui dublu strat de protecție cu pigmenți Maimeri și a unui vernis corespunzător. Cromatica și tipul acesta de intervenții se practică în occident de multă vreme.
La final, vă ofer o serie de imagini cu statui din Paris, Londra, New York, Dresda, etc. Ca să înțelegeți că reaua-credință nu are valoare de argument. Nu am făcut și nu voi face nimic care să prejudicieze intenționat ceva din acest municipiu pentru care muncesc și voi munci cu toată forța ca să se dezvolte așa cum merită.”, a mărturisit Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște.






Leave a Reply