November 9, 2026
News Ticker

“Pucioasa, Mon Amour”, Program Cultural de Sărbătoarea Zilelor Băilor Pucioasa

Perioada interbelică este perioada care ar defini Stațiunea balneoclimaterică “Băile Pucioasa” stațiune de mare faimă în anii 30 – se dezvoltă datorită apelor minerale sulfuroase, concentrate, existente în zonă.
Proiectul Cultural ”Pucioasa Mon Amour” din cadrul Conceptului STRADA SCHIMBĂ ORAȘUL are ca scop diversificarea activităților sociale, culturale, educaționale și de divertisment și readucerea orașului la un standard cultural ridicat .
Ne-am oprit la acestă temă ca posibil brand al orașului, definitoriu și recognoscibil. Pentru aceasta, vrem să refacem atmosfera anilor ‘30 , prin fotografie, panouri supradimensionate cu imagini ale orașului de altădată, muzică, parade, concerte și spectacole în curți, case vechi, aducând în actualitate poveștile caselor de viligiatură și poveștile de viată ale vechilor familii. Astfel vom realiza o paralelă între classic si modern, prezentând o altă față a orașului.
Programul sărbătorilor “Băilor Pucioasa” din acest an are ca scop (prin tot ce propune ) – Recuperarea prestigiului de odinioară, atragerea de turiști, sporirea vizibilității ca stațiune balneară și implicarea cetățenilor în viața culturală.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL