Ajuns la ediţia a IV-a, iniţiat şi împlinit prin eforturile Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, la început (ediţia I, 2014) gândit ca un omagiu adus lui Mircea Horia Simionescu, preşedinte de onoare fondator al SST, senior editor la „Litere” şi preceptor al literaţilor târgovişteni, Simpozionul din acest an şi-a propus drept temă receptarea scrierilor lui Alexandru George. Perceput drept un „târgoviştean în spirit” (membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, senior editor la „Litere”, prezent timp de două decenii la Festivalul-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” ca membru al juriului sau invitat) cunoscutul eseist, istoric, critic literar şi romancier şi-a publicat o parte din cărţile sale la editura târgovişteană Bibliotheca. Scopul declarat al Simpozionului, acela de a readuce în atenţia istoricilor şi criticilor literari, dar şi a cititorilor – cu precădere a celor din generaţiile mai noi de scormonitori ai culturii scrise româneşti –, se pare că a fost atins. La ediţia a IV-a şi-au anunţat prezenţa istorici şi critici literari precum Vasile Bardan, Aurel Maria Baros, Margareta Bineaţă, acad. Mihai Cimpoi, Tudor Cristea, Ana Dobre, Niculae Ionel, Daniela-Olguţa Iordache, Marin Neagu, Eugen Negrici, Nicolae Oprea, Victor Petrescu, Florentin Popescu, Nicolae Scurtu, Mihai Stan, Emil Stănescu, Laura Costina Tudoroiu, George Toma Veseliu. Comunicările vor fi adunate, ca de obicei, într-un volum al Simpozionului.
Simpozionul va avea loc în sala Muzeului de Istorie, vineri, 18 august 2017, ora 11, doritorii putând asista la lucrările simpozionului.


Leave a Reply