În data de 12 august, la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, de la ora 18:30, sunteți invitați la concertul: Interferențe Multietnice pe Drumul Sudului.
Într-un minunat cadru oferit de arhitectura brâncovenească, Orchestra Simfonică Muntenia, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, având-o ca solistă pe talentata Ana Cebotari, va interpreta lucrări românești iar Ansamblul Dionisos ne va încânta cu dansuri grecești.
Concertul se va desfășura în aer liber în Curte de Onoare a Ansamblului Brâncovenesc. Accesul publicului se face de la ora 18:00 – oră până la care în palat are loc o conferință științifică.
Biletul de Intrare de 10 lei include concertul și vizitarea Ansamblului Brâncovenesc.
Programul cuprinde lucrări românești de secol XIX, majoritatea aparținând compozitorului Anton Pann, lucrări reprezentative atât pentru melosul rural cât si pentru folclorul orașelor.
Concertul este inclus în suita de manifestări culturale Moștenire a Culturală a Epocii Brâncovenești, organizate de Asociația DAR DEVELOPMENT în cadrul unui proiect finanțat de Centrului Județean de Cultură Dâmbovița din subordinea Consiliului Județean Dâmbovița.
Evenimentele desfășurate pe parcursul întregii zile, vor prilejui redescoperirea urmelor etniilor întâlnite de-a lungul cunoscutului Drum al Sudului ce brăzda Muntenia de la nord la sud, de la Târgoviște la raiaua Giurgiu, cu numeroase puncte de confluență comercială a mărfurilor aflate în tranzit dinspre spațiul levantin spre cel apusean.
Ansamblul Brâncovenesc se găsește în centrul comunei Potlogi din județul Dâmbovita la numai 50 de kilometri de capitală pe Autostrada A2 București Pitești accesul prin benzinăria OMV de la km 50. Ansamblul dispune de locuri de parcare. Masa se poate servi în restaurantele din vecinătate.
Publicul este așteptat să se alăture la acest concert care aduce în prim-plan o figură marcantă a evului mediu românesc Constantin Vodă Brâncoveanu de la canonizarea căruia se împlinesc anul acesta 25 de ani.



Leave a Reply