November 10, 2026
News Ticker

Honciu & Co, debut cu stângul în noul sezon! Chindia Târgoviște – UTA Arad 0-1

Chindia a pășit cu stângul în noul sezon competițional, fiind învinsă la limită, 0-1, cu doar un minut înainte de fluierul final, de nou intratul Marius Curtuiuș, care l-a învins pe goal-keeper-ul Iulian Popescu, rămas fără reacție, cu o lovitură de cap. A fost singura reușită a partidei, deși ocaziile de gol nu au lipsit, confruntarea desfășurându-se pe o căldura năucitoare, la peste 40 de grade.

Chiar și în aceste condiții, 1500 de spectatori au fost prezenți pe stadionul “Eugen Popescu”, la derby-ul rundei inaugurale a eșalonului secund.

Târgoviștenii s-au aflat mai des aproape de finalizare, însă execuțiile lui Cristian Cherchez (38 și 64), Stoica (45) sau Georgian Honciu (79 și 90) nu au modificat tabela de marcaj, arădenii expediind balonul în bara transversală la lovitura de cap a lui Roman.

“Centralul” partidei, Horia Mladinovici, din București, a refuzat să acorde penalty Chindiei la o intervenție evident neregulamentară a unui fundaș arădean asupra lui Georgian Honciu, astfel încât UTA câștigă 3 puncte nesperate la Târgoviște, beneficiind și de o experiență superioară a foștilor jucători de prima ligă, dar și de un gram de noroc, suficient cât să le aducă victoria.

La partidă a asistat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, care a apreciat evoluția favoriților, nu și deznodământul disputei.

CHINDIA: I.Popescu – Martac, Vătavu, Ispas, Dumitrașcu (min.90-Pencea) –  Nisipeanu (min.74-C.Matei), G.Honciu (cpt.), L.Mihai, C.Stoica – Cerchez (min.80-Neguț), Neicuțescu. Antrenori: Nicu Croitoru, Sică Bârdeș și George Păsărică.

UTA: Grahovac (cpt.) – Adili, Scutaru, Ciuc, Burlă – Asahi (min.46-CurtuiuS), Strătilă (min.87-Izeț), Jorza, Cârstocea, Stahl- D.Roman. Antrenor: Adrian Mihalcea.

Au arbitrat: Horia Mladinovici (București), Ferenczi Tunyoigi (Sălaj), Alexandru Midvichi (București). Rezervă : Bogdan Anghelinei (Galați).

Cartonașe galbene: Adili, Strătilă.

În runda următoare, Pandurii Tg. Jiu – Chindia Târgoviște, sâmbătă, 12 august, de la ora 11:00, la Motru.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL