September 18, 2019
News Ticker

Dâmbovițenii, gata de start! FC Aninoasa – Unirea Ungureni 4-1, în meci de verificare

Gustul victoriei a devenit tot mai plăcut pentru FC Aninoasa în amicale. Echipa antrenată de Cristian Bălașa a avut parte de un nou antrenament util cu cinci zile înainte de primul joc oficial și a trecut de Unirea Ungureni, cu scorul de 4-1. Jucătorii Aninoasei și-au arătat colții în disputa cu divizionara D în actul secund, când au realizat un adevărat festival de goluri. Chiar dacă adversarul a condus cu 1-0, prin reușita lui Moțoi (29), componenții Aninoasei nu au clacat și-au arătat adevărata valoare în repriza a doua, când au “bombardat” poarta lui Mihăilescu din toate pozițiile. Ionuț Radu, golgheterul Aninoasei din amicale, a restabilit egalitatea (55), iar două minute mai târziu, Călinescu a dus scorul la 2-1 pentru componenta Ligii a 3-a. În ultima parte a întâlnirii, G. Matei a stabilit scorul final, realizând “dubla” într-un decurs de câteva minute. Mai mult de atât, pe durata jocului, Aninoasa a trimis mingea de alte patru ori în bară, prin Codroiu, Diță și Maican, unde ultimul a luat la țintă de două ori transversala. Miercuri, pentru FC Aninoasa urmează meciul cu Gloria Cornești, din primul tur al Cupei României. După succesele consecutive din amicale, elevii lui Bălașa vor aborda cu un moral excelent disputa cu câștigătoarea Cupei la nivel județean.

FC Aninoasa – Unirea Ungureni    4-1 (0-1)

Marcatori: I. Radu (55), Călinescu (57), G. Matei (77, 86)/ Moțoi (29).

Aninoasa: Priseceanu – Marina, Neaga, Pahonțu, Călinescu, Blas, Dinu, Grigorescu, I. Maican, Codroiu, I. Radu. Au mai jucat: Bicher – Năstase, Coman, Mitrea, Diță, G. Matei, Sucală, Rusu, Badea. Antrenor: Cristian Bălașa.

Ungureni: Mihăilescu – Alexandru, A. Maican, Dumitru, Dovincescu, Curt, Neacșu, Lețu, Sacagiu, Tudorache, Moțoi. A mai intrat: Beregoi. Antrenor: Remus Gâlmencea.

Ionuț Parghel

 

 

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.