
Polițiștii de la rutieră și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Coresi” din Târgoviște au demarat etapa națională a concursului “Educație rutieră, educație pentru viață”.
Competiția beneficiază și de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Rutiere-I.G.P.R și al autorităților publice locale.
Activitățile circumscrise concursului au debutat cu un marș al participanților pe principalele artere din municipiu până în Piața Tricolorului, unde a avut loc festivitatea de deschidere.
Ca premieră, anul acesta, copiilor și cadrelor didactice le-a fost prezentată simularea intervenției în cazul producerii unui accident de circulație cu persoane încarcerate.
Cu acest prilej, a fost demonstrată și colaborarea omogenă dintre polițiști și reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița, salvarea de vieți fiind prioritatea celor două instituții.
Pe parcursul acestei zile, copiii își testează cunoștințele din domeniul circulației pe drumurile publice și îndemânarea în utilizarea bicicletei.
La start, s-au aliniat echipaje din 37 de județe și din municipiul București care parcurg cu experiență și profesionalism etapele competiției.
Participanții au de parcurs probe practice ce constau în parcurgerea cu bicicleta a unui traseu, într-un parc şcoală, unde este punctată cunoaşterea regulilor şi semnelor de circulaţie, precum şi modul de respectare a acestora.
Proba de arbitraj constă în identificarea abaterilor de la respectarea normelor rutiere, iar cea teoretică urmărește verificarea cunoştinţelor școlarilor cu privire la regulile de circulație şi acordarea măsurilor de prim-ajutor.
De asemenea, este testată şi îndemânarea folosirii bicicletei într-un poligon amenajat cu diferite obstacole.
“Educație rutieră, educație pentru viață” este una dintre modalitățile atractive de a le reaminti celor mici modul corect de a circula în siguranţă, dar şi de a promova mişcarea, sportul, ca posibilitate sănătoasă de petrecere a timpului liber.
Leave a Reply