November 10, 2026
News Ticker

Legea Salarizării, în dezbatere la CJD cu sindicaliști din administrația publică

Sala “Unirii” a Consiliului Județean Dâmbovița s-a dovedit neîncăpătoare pentru câțiva zeci de sindicaliști din 4 județe (Argeș, Prahova, Vâlcea și Dâmbovița) prezenți la Târgoviște pentru a dezbate Legea salarizării, din perspectiva administrației publice locale.

La inițiativa lui Ion Oproiu-Președintele Sindicatului Funcționarilor Publici și Personal Contractual “Forța Legii” Dâmbovița și Vicepreședinte CNS “Meridian”, au răspuns invitației de participare Ion Stănescu-Președinte CNS Meridian, Ringo Damureanu-Președinte Sindicatul “Forța Legii”, și Alexandru Oprea-Președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

De remarcat absența nepermisă la aceste dezbateri a Prefectului Județului Dâmbovița-Antonel Jijiie, reprezentantul Guvernului în teritoriu, care a și fost invitat să participe, însă a preferat alte “activități”, dar și prezența primarilor din Fieni, Doicești, Mănești, Niculești, Văleni, Petrești, Răzvad și Bezdead.

“Vreau să limpezim apele, pentru că este atâta ceață în România cu privire la aplicarea Legii Salarizării. (Ion Oproiu-Președinte Sindicatul “Forța Legii”Dâmbovița și Vicepreședinte CNS “Meridian”.

“Am avut o videoconferință cu Ministrul Muncii, doamna Olguța Vasilescu, și, ca autoritate locală, avem obligația că, în cadrul ședinței Consiliului Județean, să stabilim coeficienții care rezultă în administrația publică locală sau județeană. Dar nu putem discuta despre aplicarea sau neaplicarea legii ! Legea este în vigoare și trebuie să o respectăm ! Trebuie să vă raportați la anvelopa salarială pe care o aveți. Avem 34 de UAT-uri, care ați dat fel de fel de sporuri, iar eu vă recomand să aveți o creștere salarială prudentă. Voucherele de vacanță nu se pot acorda până în noiembrie 2018, dacă nu au fost prevăzute în buget și nu vă așteptați ca rectificarea bugetară să umple “găurile”lăsate. În ceea ce mă privește, voi adopta o politică prudentă, cu rugămintea să dăm dovadă de responsabilitate și prudență“. (Alexandru Oprea-Președintele Consiliului Județean Dâmbovița).

PS: Amfitrionul reuniunii, Ion Oproiu, l-a prezentat asistenței pe președintele CJD, Alexandru Oprea, că fiind “primul președinte democrat al județului Dâmbovița!“

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL