November 10, 2026
News Ticker

BabelFast Târgoviște 2017! Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, la Final

Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște a organizat, an de an, BABEL F.A.S.T.-Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, care a adus la Târgoviște companii din întreaga lume. În plus, la fiecare ediție a Festivalului, teatrul a mers în întâmpinarea spectatorilor printr-o impresionantă paradă și prin spectacole de stradă.

Teatrul Tony Bulandra este un teatru viu ! Își găsește rațiunea de a fi în nevoia de Frumos și în dorință de a-l dărui spectatorilor. Acel frumos estetic, artistic, adus pe scenă prin viziunile moderne ale unor regizori de prestigiu din țară și străinătate asupra unor texte din patrimoniul teatral universal. Caută să împlinească, prin temele abordate, funcția unui teatru comunitar, conștient de prezentul social.

Teatrul Tony Bulandra are trecut, prezent și viitor. Așează semne pe axa Timpului pentru a putea (re) găsi, de fiecare dată, mirarea de a fi și drumul spre suflet.

“Premiile s-au acordat în baza unei ierarhii de valoare, dar și a unei ierarhii de suflet, pentru că am legat foarte multe prietenii. Suntem puțin obosiți, dar foarte fericiți pentru tot ceea ce am făcut. A fost o ediție dificilă, în care am promovat toate formele de artă, o diversitate de spectacole. Am avut artiști din Australia, Africa, Europa, Orientul Mijlociu și din SUA, ceea ce este un țur de forță extraordinar, cu peste 200 de voluntari, cărora le mulțumesc din suflet, ei reprezentând publicul de mâine. Targovistea are de oferit cultură, istorie și emoție. Noi oferim toleranță aici, la margine de imperii, iar Târgoviștea a reușit să reziste prin inteligență și prin simțul umorului. Aș vrea să le mulțumesc tuturor, lui Liviu Cheloiu, echipei tehnice, mașiniștilor, actorilor care au acompaniat grupurile, echipei de la Contabilitate, voluntarilor, membrilor Departamentului de Lumini și Sunet, tuturor celor care au trudit zi și noapte pentru că și această ediție de BabelFast să iasă bine“, (regizorul Mihai Constantin Ranin-Directorul Teatrului Tony Bulandra Târgoviște).

“Eu cred că suntem o echipă ! A fost o ediție muncită, timp de 1 an de zile. Vreau să mulțumesc echipei care a fost alături de mine, Marketing-ului, echipei tehnice, numeroșilor voluntari. Vă iubesc pe toți, copii, și aveți toată stima și respectul meu. Totul e bine când se termină cu bine“, (Liviu Cheloiu-managerul Festivalului).

“Teatrul nu are granițe dacă are pasiune, are dăruire și are generozitate“(Marinela țepuș-Directorul Teatrului Nottara București).

“Târgoviște, poate este un oraș mic, dar acest festival are o idee mare !” (Johnston Scott-regizor Scoția)

Tema ediției BabelFast de anul acesta, a 7-a, a fost Battle of the Sound, artiștii prezenți la Târgoviște reprezentând culturi diverse din intraga lume-Australia, Germania, UȘĂ, Ungaria, Macedonia, Scoția, Spania, Rusia, Algeria, Iran, Portugalia, Polonia, Israel, Kazahstan, Franța, Coreea de Sud, Italia.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL