November 9, 2026
News Ticker

Programul “Școala, Altfel”! “Poezii pentru sufletul copiilor”, la Grădinița Nr.15 Târgoviște

Programul „Şcoala Altfel” iniţiat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Sportului şi Tineretului, aduce un suflu nou învăţământului românesc, axându-se pe activităţi care depăşesc sfera curriculară şi aduc o mare însemnătatea întregii comunităţi şcolare prin experienţele cu ample valenţe formative pentru toţi cei implicaţi: copii, părinţi, cadre didactice, reprezentanţi ai comunităţii locale.

În cadrul acestui program, la Grădiniţa cu program prelungit nr. 15 Târgovişte s-a desfăşurat activitatea „Poezii pentru sufletul copiilor”, susţinută de Vlăduţ Andreescu, manager EUROPE DIRECT Târgoviște și invitații săi: scriitorul Alex Vâlcu şi doamna bibliotecar Grigorescu Liliana de la Biblioteca Orășenească Titu. La activitate au fost prezenţi preşcolarii grupelor mari şi mijlocii din grădiniţă, coordonaţi de doamnele educatoare Boroş Oana, Antohe Monica, Diaconeasa Elena, Enache Larisa, Ionescu Ana-Maria, Pătru Adriana. În acest an, am dedicat acțiunile împlinirii a 10 ani de la intrarea României și Bulgariei în Uniunea Europeană.

În deschiderea activităţii, scriitorul Alex Vâlcu le-a prezentat copiilor cărţile pentru copii scrise de el: „Lunile anului”, „Prietenii mei dragi” şi „Prietenii copilăriei”, inspirate din natură şi lumea vieţuitoarelor. Pe parcursul întregii activităţi, 50 de minute, copiii au fost antrenaţi, au fost stimulaţi să-şi expună părerile, impresiile despre poeziile audiate.

Activitatea a fost interactivă, au fost îmbinate armonios  cântece  pentru preşcolari, cu poezii şi jocuri de mişcare inspirate din poveştile cunoscute.

Prin aceste activităţi încercăm să-i atragem pe copiii către bibliotecă, să le insuflăm dragoste şi respect pentru carte, pentru citit, pentru autorii cărţilor.

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL