June 18, 2018
News Ticker

Ambasadorul Federației Ruse, Valery Kuzmin, vizită la Consiliul Județean Dâmbovița

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, s-a întâlnit , la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, cu Ambasadorul Federaţiei Ruse, Excelenţa Sa Valery Kuzmin, aflat în vizită în judeţul Dâmboviţa.

Întâlnirea a fost una oficială, cordială, în cadrul căreia atât preşedintele Alexandru Oprea, cât şi Excelenţa Sa au făcut prezentări generale ale celor două regiuni – judeţul Dâmboviţa şi, respectiv, statul rus, în perspectiva stabilirii, în viitor, a unei posibile relaţii de colaborare între părţi. Este vizat, cu precădere, domeniul economic, dar sunt luate în considerare şi alte domenii, precum cel educaţional, cultural sau turistic. În acest sens, se urmăreşte o diversificare a relaţiilor dintre cele două state, inclusiv la nivelul autorităţilor locale.

Preşedintele Alexandru Oprea a mulţumit Excelenţei Sale, în numele autorităţilor judeţene, pentru interesul acordat judeţului Dâmboviţa, precizând că deşi întâlnirea a fost una de prezentare, discuţiile purtate reprezintă paşi importanţi pentru fundamentarea relaţiilor bilaterale: În numele autorităţilor judeţene, suntem onoraţi pentru această vizită. Ne-am dori intensificarea relaţiilor economice cu Federaţia Rusă. Suntem deschişi, astfel, la orice propunere venită din partea unor agenţi economici din Rusia şi vom sprijini, în acest sens, orice investiţie în judeţul Dâmboviţa.

Referitor la aceste aspecte, Excelenţa Sa Valery Kuzmin a declarat următoarele: Vrem să aflăm cât mai multe despre voi, despre potenţialul vostru economic. Mesajul meu este acela că suntem deschişi la dialog.”  

Prezent în judeţ, Excelenţa Sa Valery Kuzmin va avea întrevederi şi cu alţi reprezentanţi ai instituţiilor şi administraţiei publice locale.

La discuţii au mai participat: Antonel Jîjîie – prefectul judeţului, Claudia Gilia – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, reprezentanţi ai Asociaţiei de Prietenie Rusia-România, filiala Dâmboviţa.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1