January 13, 2025
News Ticker

Programul Educațional “Să Știi Mai Multe, Să Fii Mai Bun!”, la Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște

Prima zi din programul educațional “Să ştii mai multe, să fii mai bun!” a adus, la muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, numeroşi vizitatori, elevi ai instituţiilor de învăţământ din mai multe localităţi dâmbovițene.

Cu acest prilej, instituția muzeală a organizat evenimente deosebite, elevii având posibilitatea, în funcţie de atelierele pentru care au optat, să realizeze replici după pandantive preistorice, descoperite pe teritoriul României, utilizând tehnici precum mulajul și imprimarea. Au fost desfăşurate activităţi de popularizare a arheologiei în rândul copiilor prin mijloace interactive, teoretice şi practice.

Totodată, elevii au realizat sigilii în ceară, urmând toate etapele, inclusiv picurarea cu ceară roșie a documentelor, au învățat câteva tehnici preistorice necesare realizării uneltelor, armelor sau obiectelor de Atmosfera din această zi a fost una specială, fiind trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi. Copiii au fost dornici de a participa la orice acţiune, de a experimenta sau exersa, profesorii dispuşi să socializeze cu elevii lor, într-un context non-formal, destins, prielnic pentru cunoaştere, care să pună în valoare talentele, preocupările şi competenţele elevilor în domenii cât mai diverse.

artă. La finalul atelierului, fiecare elev s-a bucurat de obiectul creat, având posibilitatea să-l ia acasă.

Pe lângă aceste activităţi, ei au învățat cum se tipăreşte o pagină de carte, folosind tiparniţa, au confecţionat coșulețe decorative utilizând materiale mai puţin convenţionale.

Activităţile s-au  adresat tuturor categoriilor de elevi, oferind, în egală măsură, şi cadrelor didactice posibilitatea de a învăţa în acelaşi timp cu aceştia.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1