În data de 15 mai, în întreaga lume este sărbătorită Ziua Internațională a Familiei, iar în judeţul Dâmbovița, această zi a fost celebrată începând cu anul 2006. Astfel, anual se organizează un Simpozion, la care participă instituţiile de la nivel județean implicate în promovarea drepturilor familiei, protecţia, susţinerea şi ajutorarea acesteia. Simpozionul se încheie cu premierea simbolică a unor familii aflate în dificultate din diferite localități ale județului.
În acest an, cele trei familii aflate în risc de excluziune socială au fost din localitățile Bezdead, Ocnița și Răzvad. Simpozionul a fost organizat în Sala Unirii de la Consiliul Județean Dâmbovița și în încheiere, toate familiile au primit diplome și premii cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, Arhiepiscopiei Târgoviștei, Crucea Roșie-Filiala Dâmbovița și Asociației Județene a Asistenților Sociali Profesioniști Dâmbovița, care au fost mereu alături de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița (DGASPC), la organizarea acestui eveniment.
Instituțiile prezente la această acțiune, prin întreaga activitate, au în vedere toți cetățenii, de la naștere și pe întreg parcursul vieții, iar acțiunile derulate sunt orientate către susținerea celor care au nevoie, deci implicit familiilor acestora.
La acțiune au participat Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, Vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia și Mihai Alin Manole, Directorul general al DGASPC Dâmbovița, Cristiana Bucur, reprezentantul Arhiepiscopiei Târgoviștei, Consilier eparhial Daniel Bălăjel, reprezentanți ai Crucii Roșii-Filiala Dâmbovița, Primarul comunei Bezdead, Teodora Anghelescu, Primarul comunei Ocnița, Eduard Barcău, Primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru, reprezentanți ai DGASPC Dâmbovița și ai presei locale.
Reprezentanții instituțiilor partenere au adresat mesaje celor prezenți la eveniment, referitoare la impactul pe care valorile familiei îl au în România și au promovat relațiile familiale în care predomină dragostea și respectul.




Leave a Reply