November 10, 2026
News Ticker

Ziua Europei, sărbătorită la Centrul Europe Direct Târgoviște

Ziua de 9 mai este un eveniment important pentru toată comunitatea europeană. Cetățenii Uniunii Europene sărbătoresc ziua in care s-a pus piatra de temelie a actualei societăți globalizate – Ziua Europei.

Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște s-a aflat și de această dată în mijlocul tinerilor dornici de informare europeană și a organizat, pentru cea de-a opta oară, o manifestare dedicată acestei zile importante. Spectacolul-concurs s-a desfășurat în parteneriat cu Grădinița PP nr. 1 Târgoviște, Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște și Liceul Tehnologic „Nicolae Ciorănescu” Târgoviște, sub tema „Europa mea!” și a avut drept scop promovarea mentalității europene, popularizarea fenomenului de Uniune Europeană și informarea populației cu privire la beneficiile aduse de către aceasta.

Evenimentul a fost deschis de către cei mai mici cetățeni europeni, preșcolarii de la Grădinița „PP nr. 1 Târgoviște. Dezinvolți și cu un deosebit talent artistic, cei mici au fost foarte îndrăgiți de public. Ei au prezentat o frumoasă paradă de costume realizate din materiale reciclabile și care au redat drapelele statelor Uniunii Europene.

După așa o defilare, a venit și rândul celor mari să-și arate priceperea în domeniul Uniunii Europene. Echipajele alcătuite din câte 4 participanți provenind de la liceele menționate mai sus s-au întrecut în proba de desen, dans, cultură generală în domeniul Uniunii Europene și creativitate artistică (realizarea unei scurte scenete în care să se folosească niște cuvinte impuse). Lupta a fost strânsă, elevii au fost foarte creativi și au dat dovadă de multă seriozitate în pregătirea momentelor artistice, iar la final echipajele au fost premiate cu obiecte utile în activitatea și timpul liber. Ocupanții locului I au primit câte un rucsac pentru laptop, cei clasați pe locul al-II-lea au primit câte un acumulator extern, iar „medaliații cu bronz” au primit câte un selfie stick pentru a imortaliza cele mai frumoase momente alături de familie și prieteni.

Tinerii au fost încurajați de un număr mare de susținători. Pe lângă spectacolul urmărit, ei s-au bucurat și de premii-surpriză oferite de organizatori. Fiecare participant și persoană din public și-a încercat norocul la Tombola Europeană denumită sugestiv „Te implici și câștigi!”, iar toți au fost câștigători. Premiile (mingi, rucsacuri, calendare, șepci, pixuri, stegulețe, baloane, Pașapoarte pentru Uniunea Europeană etc) imprimate cu sigla EUROPE DIRECT Târgoviște și/sau cu însemnele Uniunii Europene au fost pe placul câștigătorilor și cu toții s-au declarat mulțumiți.

Echipa EUROPE DIRECT Târgoviște le mulțumește tuturor pentru participare și îi invită să participe și la alte activități de gen! Sperăm că tinerii au înțeles mesajul pe care am încercat să-l transmitem și vor deveni din ce în ce mai activi în societate! Rămâneți alături de noi!

Sursa – EUROPE DIRECT

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL