Județul Dâmbovița dă semne de revigorare, după ce inclusiv studiul Băncii Mondiale sublinia faptul că Dâmbovița are cel mai mare potențial de creștere economică dintre toate județele țării.
Iar semnalul relansării economice l-au dat investitorii turci de la ARCELIK, care vor să construiască lângă Târgoviște cea mai mare Fabrică de produse electro-casnice din Europa, bucurându-se și de susținerea totală a Guvernului Grindeanu și a autorităților județene.
Pe de altă parte, vizitele miniștrilor în Dâmbovița, în frunte cu cea a premierului Sorin Grindeanu (de 2 ori în 4 zile !) au o semnificație evidentă, de sprijin guvernamental în finalizarea proiectelor majore de infrastructură.
La Târgoviște, Executivul are pregătite proiecte în valoare de sute de milioane de euro, cel mai mare fiind cel al șoselei de centură, urmând să apăra și 3 Mall-uri, în condițiile în care nu există niciunul.
“Trei investitori importanți vor să construiască Mall-uri la Târgoviște ! Unul în zona fostei Unități Militare de la Gară, unul în zona fostei UPET și unul lângă Universitatea Valahia, Mall-ul Crizantema, care este cel mai avansat din punctul de vedere al procedurilor, în sensul că investitorii au obținut deja autorizația de construcție. Interesul este unul crescut și urmare a semnalului pe care l-a dat firma ARCTIC, unul extrem de încurajator și pentru potențiali alți investitori“, ne-a mărturisit Daniel Cristian Stan-Primarul Municipiului Târgoviște.


Leave a Reply