Parohia Movila, din Protoieria Titu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, în apropierea sărbătorii Sfintelor Paşti, în Duminica Floriilor, după Sfânta Liturghie, sub coordonarea Părintelui Tudorache Fănel, a avut loc a doua ediție a concursului, intitulat „Desenatul Ouălor De Paşte“, pentru copiii și tinerii din parohie. Acesta avut două secțiuni: desenatul pe ouă de lemn şi coloratul unor fişe care conțin desene specifice perioadei pascale.
Toţi copiii au fost răsplătiţi cu diferite daruri din partea parohiei. Această activitate a avut ca obiectiv apropierea tinerilor de biserică şi conștientizarea prezenței credintei religioase în viața lor.



Leave a Reply