Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a lăudat echipele care reprezintă Targovistea la nivelul sportului de performanță, cu rezultate foarte bune (și) în planul managementului sportiv, nu numai al rezultatelor obținute.
“Fără îndoială, sportul este cel mai bun ambasador al Târgoviștei ! La baschet feminin, în pofida greutăților dictate de interzicerea efectuării unor transferuri, și anul acesta suntem în careul de ași. Am câștigat Cupa, jucăm cu Universitatea Cluj Napoca, va fi foarte greu, dar nu imposibil să accedem în finală. Vom rezolva și cu datoria, dar cine a greșit, trebuie să-și asume și să plătească. E neplăcut să nu putem să fim pe picior de egalitate cu celelalte competitoare. Oricum, chiar și în aceste condiții vitrege, jucăm semifinală LNFB, cu antrenori târgovișteni și jucătoare din Târgoviște.
La volei feminin, din nou, ne batem pentru locul 2, am câștigat la Știința Bacău, din păcate, am pierdut cu CSM București, echipa cu care ne luptăm pentru locul 2, dar ne-a ajutat Dinamo, care a învins CSM București, ceea ce este foarte bine pentru noi. Am încredere că și la volei, echipa noastră va face o figură frumoasă.
La fotbal, Chindia are șansa ei, reintrând în cărțile promovării. Ne așteaptă un meci foarte greu la Mioveni, dar sunt încredințat că băieții noștri vor câștiga și vor răzbuna rezultatul din tur. N-avem datorii la stat, am reușit să achităm toate debitele, salariile suntem la zi, lucru rar în fotbalul românesc, iar spectatorii iubesc fotbalul, iubesc Chindia și iubesc spectacolul fotbalistic. Noi facem eforturi să construim un stadion nou, este proiectul Consiliului Județean Dâmbovița, facem și un teren sintetic pentru antrenament, pentru ca vrem să punem la punct și infrastructura fotbalistică, pentru a face performanță, cu antrenori din Târgoviște și jucători din Târgoviște.”


Leave a Reply