November 10, 2026
News Ticker

Jandarmeria Dâmbovița! “Luna Plantării Arborilor”, împreună protejăm mediul înconjurător

Jandarmii dâmboviţeni în parteneriat cu reprezentanţii Direcţiei Silvice au participat la o acţiune de plantare de puieţi în fondul forestier administrat de către Ocolul Silvic Târgovişte.

Activitatea face parte din campania „Luna Plantării Arborilor”, care se desfăşoară la nivel naţional în perioada 15 martie – 15 aprilie a.c.

Alături de jandarmii dâmboviţeni au participat şi elevi de la Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” Târgovişte, grup țintă în cadrul proiectului Erasmus+ “Cetățenie activă și spirit ecologic prin educație formală și non-formală”.

Acțiunea de plantare a avut loc pe raza comunei Lucieni, într-un şantier de împădurire situat în Zăvoi Dâmboviţa, fiind plantaţi puieţi de plop alb şi plop negru pe o suprafaţă de aproximativ 2,5 ha.

Pregătiţi fizic şi sufleteşte, participanţii la activitatea de împădurire au plantat peste 500 bucăţi de puieţi forestieri.

Evenimentul reprezintă o modalitate de sensibilizare a comunităţii şi a factorilor decizionali cu privire la importanţa pădurii şi a rolurilor esenţiale de menţinere a echilibrului ecologic.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL