April 23, 2025
News Ticker

Alexandru Badea, team-managerul echipei naționale de polo: “La Târgoviște este cel mai frumos Complex de Natație din România!”

Alexandru Badea este unul dintre oamenii de fenomen impresionați de serviciile pe care le oferă Complexul Turistic de Natație Târgoviște. Team managerul echipei naționale feminine de polo a României a vorbit în termeni de apreciere despre Complexul nostru, pe care l-a etichetat drept cel mai modern din România. Alexandru Badea a găsit aici o deschidere totală, motiv pentru care intenționează să atragă la Târgoviște competiții de polo cu caracter oficial. Naționala feminină, pregătită de Vlad Hagiu, a susținut un stagiu de pregătire la Complexul Turistic de Natație, de unde a plecat cu o impresie extraordinară.

Cum ați defini Complexul Turistic de Natație Târgoviște?

– Urmăream lucrurările de ceva vreme și ne-am bucurat foarte mult când au fost finalizate, pentru faptul că înotul este un sport complex. Cu cât avem mai mulți înotători, cu atât cresc și șansele de a avea viitori sportivi la polo. Am venit la Târgoviște la o primă competiție de promovare, să zicem în recunoaștere, și am rămas foarte impresionați, pentru că este cel mai frumos complex de natație din România. Colaborarea echipei naționale feminine de polo cu cei care conduc Complexul de Natație de la Târgoviște este foarte bună și sperăm să venim aici cu multe competiții oficiale. La nivel național putem organiza la Târgoviște turnee de calificare sau turnee finale la senioare și junioare, turneu de Cupa României, dar și seniorii ar putea să vină aici.

Cât de importantă este pentru comunitatea locală apariția unui asemenea obiectiv sportiv și de recreere?

– Complexul este un câștig pentru întreaga comunitate. Este o investiție la nivel de top și permite practicarea unei întregi game de activități, inclusiv organizarea unor evenimente de mare amploare. Serviciile sunt peste așteptări și poți să promovezi sportul, pentru că aici există și spațiu de dezvoltare. Și locația Complexului este foarte bună, aproape de centru, dar și undeva în afara orașului. Această locație poate să preia din încărcătura Complexului Olimpic de la Izvorani.

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL